Un bărbat din Hunedoara şi-a stropit fiul cu benzină şi i-a dat foc

Data publicării:
masina de politie
Foto: INQUAM Photos/George Călin

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind învinuit de tentativă de omor asupra unui membru de familie, după ce şi-a stropit fiul cu benzină şi i-a dat foc, iar apoi l-a lovit cu un par peste corp, tânărul necesitând peste 30 de zile de îngrijiri medicale, a informat miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Fapta s-a întâmplat în satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, în seara zilei de Buna Vestire, în locuinţa agresorului.

"Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că la data de 25 martie 2022, în jurul orelor 22,00, în timp ce se aflau în locuinţa situată în satul Alun, inculpatul l-a stropit cu benzină şi i-a dat foc persoanei vătămate - fiul său, iar apoi l-a lovit cu un par peste corp, în urma agresiunii persoana vătămată suferind leziuni care necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale", se precizează într-un comunicat citat de Agerpres.

În urma anchetei efectuate, procurorii au solicitat Tribunalului Hunedoara arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, cerere care a fost admisă de judecători.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul crimei din Cosmopolis. A fost emis ordin de protecție și împotriva soțului...
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Pensiile în România, de 3 ori mai mici decât în UE. Ce pensii au românii din Spania și Italia?
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pedro Pascal și Dakota Johnson, flirt în „Materialists”. Fanii, nerăbdători. „Madame Web va alege: Captain...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”