Un bărbat din Ploiești a fost arestat preventiv pentru că şi-a ucis fiul. Cearta dintre ei a pornit de la bani

Data publicării:
maini de barbat cu catuse
Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bătrân în vârstă de 74 de ani, din Ploieşti, a fost arestat preventiv, pentru infracţiunea de omor, după ce şi-a înjunghiat fiul. Neînţelegerile dintre cei doi au pornit din cauza neajunsurilor financiare şi pe fondul consumului de alcool, potrivit News.ro. 

Judecătorii de la Tribunalul Prahova au emis, sâmbătă, mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat de 74 de ani din Ploieşti, inculpat pentru infracţiunea de omor, victima fiind chiar fiul acestuia.

Vineri după amiază, bătrânul a anunţat Poliţia că şi-a ucis fiul, în vârstă de 50 de ani, în locuinţa sa. Anchetatorii ajunşi la faţa loculi au constatat că sesizarea se confirmă, găsind cadavrul bărbatului de 50 de ani, care avea o plagă înjunghiată.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bătrânul a afirmat, pe parcursul audierilor, că şi-a înjunghiat fiul pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri privind banii.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...