Un contrabandist a fost împușcat în cap de un polițist de frontieră din Botoșani

Data actualizării: Data publicării:
Siglă poliția de frontieră

Un bărbat suspectat de contrabandă cu țigări a fost împușcat în cap de un polițist de frontieră din Botoșani, pe care l-a lovit cu mașina, sâmbătă noapte. Contrabandistul nu oprise la semnalele polițistului.

Un tânăr care făcea contrabandă cu ţigări a fost împuşcat de poliţiştii de frontieră din Botoşani, după ce ar fi vrut să îl lovească cu maşina pe unul dintre agenţii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Româneşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani, Minodora Răcnea, tânărul de 28 de ani a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră şi l-a acroşat cu autoturismul pe unul dintre agenţi. În momentul respectiv, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, trăgând mai multe focuri spre maşina suspectului.

"Poliţişti de frontiera de la SPF Româneşti, aflaţi în misiune pe raza localităţii Santa Mare, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism suspect a fi implicat în activităţi de contrabandă cu ţigări. Şoferul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor de frontieră, mai mult, a accelerat către aceştia, intenţionând să-i accidenteze. Unul dintre poliţiştii de frontieră a fost acroşat de către autoturism. În consecinţă, colegii noştri au folosit armamentul din dotare, cu respectarea procedurilor legale în vigoare, au efectuat somaţie regulamentară, fiind executate mai multe focuri de armă, atât în aer, cât şi asupra autoturismului", a precizat oficialul STPF.

Ulterior, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat cu maşina într-o lizieră. Tânărul era rănit, iar surse judiciare susţin că aceasta ar fi fost împuşcat în zona capului.

La faţa locului a ajuns o ambulanţă care l-a transportat pe tânărul de 28 de ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", scrie Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani a fost sesizat în acest caz, desfăşurând o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi contrabandă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu, a precizat că asupra contrabandistului, care conducea o maşină cu numere false, au fost trase 12 cartuşe.

În autoturism au fost descoperite mai multe colete cu ţigări.

Ancheta în acest caz se desfăşoară sub coordonarea unui procuror.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...