Un militar din București a fost arestat pentru punere în circulaţie de bani falşi

Data publicării:
O femeie numără bancnote de euro
Foto: Captură video

Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valori falsificate în formă continuată, informează news.ro. Ulterior magistraţii au dispus arestarea la domiciliu a acestuia.

Bărbatul este maistru militar.

”La începutul lunii iunie 2025 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul m.m. D.A.R,, militar în cadrul UM 01668 Bucureşti, comercializează bancnote false, din cupiura de 50 euro, contra sumei de 125 lei/bucată (50% din valoarea reală). În data de 13 iunie 2025 inculpatul a vândut colaboratorului autorizat în cauză 4 bancnote din cupiura de 50 euro, contra sumei de 500 lei. Din raportul de constatare întocmit de IPJ Dolj-Serviciul Criminalistic rezultă că cele 4 bancnote din cupiura de 50 euro nu sunt autentice”, au transmis reprezentanţii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, într-un comunicat de presă de luni.

Totodată, potrivit sursei citate, în data de 4 iulie 2025 maistrul militar a vândut aceluiaşi colaborator 8 bancnote din modelul de 50 euro, contra sumei de 1 000 lei. În acel moment au intervenit procurorii care au mai găsit asupra bărbatului 22 bancnote false de 50 euro şi 2 bancnote de 20 euro.

Inculpatul a fost reţinut, de procurorul militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara — Circumscripţia Craiova, pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 ore.

A fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Militar Timişoara cu propunere de arestarc preventivă, judecătorul dispunând respingerea propunerii de arestare preventivă şi luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu al inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pilonul 4 de pensii: ce este, cine are dreptul și cât este contribuția lunară
Digi FM
Singurul supraviețuitor al tragediei aviatice din India, declarații sfâșietoare: „Nu sunt fericit, viața mea...
Pro FM
Dua Lipa este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Logodnicul ei, un actor în vogă la Hollywood, dezvăluie...
Film Now
Jennifer Lawrence rupe tăcerea despre scenele nud din Die My Love: „Sarcina a eliminat toată anxietatea”
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta...
Newsweek
DOCUMENT Care e cea mai mare creștere de pensie de la Mica Recalculare? Cât a muncit pensionarul?
Digi FM
Oana Roman s-a trezit cu polițiști la ușă, după o plângere făcută de câțiva oameni de pe internet: "Numele...
Digi World
Top cinci plante care purifică aerul și previn mucegaiul din casă. Metodele naturale pentru un interior curat...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Prietenia lor se întinde pe decenii. Johnny Depp și Al Pacino au făcut atmosferă pe covorul roșu la premiera...
UTV
Dana Nălbaru, fosta solistă Hi-Q, revine în muzică. Noua piesă e compusă „din dragoste pentru Dumnezeu”