Un pensionar i-a oferit o ciocolată ministrului Muncii, în semn de recunoștință pentru că i-a ascultat nemulțumirile legate de pensie

Data publicării:
raluca turcan vorbind cu un pensionar din botosani în fața instituției prefectului
Bărbatul a așteptat-o pe ministrul Turcan în fața Instituţiei Prefectului pentru a-i prezenta situaţia sa socială. FOTO: Agerpres

Un pensionar învârstă de 77 de ani din Botoșani i-a oferit, vineri, o ciocolată ministrului Muncii, Raluca Turcan, în semn de recunoștință pentru că aceasta i-a ascultat toate nemulțumirile referitoare la calcularea pensiei sale, scrie Agerpres.

Bărbatul a așteptat-o pe ministrul Turcan în fața Instituţiei Prefectului pentru a-i prezenta situaţia sa socială şi pentru a-i cere sprijinul în vederea reevaluării indemnizaţiei sale de persoană cu handicap.

El vorbea cu ajutorul unui laringofon, dispozitiv medical utilizat de pacienţii care au avut operaţii de îndepărtare a corzilor vocale.

La finalul discuţiei, bătrânul a scos din buzunar o ciocolată şi i-a oferit-o Ralucăi Turcan. Surprinsă de gest, ministrul Muncii a vrut să îi restituie ciocolata, însă pensionarul a refuzat să o primească înapoi.

Ministrul Muncii a făcut copii după documentele prezentate de pensionar şi a promis să se implice în rezolvarea problemei acestuia. Bătrânul beneficiază de o pensie de stat de 1.900 de lei şi de o indemnizaţie de persoană cu handicap de 300 de lei.

„Vă mulţumesc foarte mult că m-aţi ascultat. Credeam că nu o să vă opriţi să vorbiţi cu mine”, a spus bărbatul, căruia i-au dat lacrimile în timp ce îi expunea ministrului problemele sale.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu a angajat un avocat, descoperirea...
Digi FM
Cheloo, prins de poliţişti după ce ar fi făcut scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului. A fost testat...
Pro FM
Nicole Cherry, după ce a fost criticată pentru că a cântat în deschiderea concertului lui JLo.: „Unii văd...
Film Now
Liam Neeson și Pamela Anderson, însoțiți de copiii lor la premiera „Naked Gun”. S-au comportat ca o familie...
Adevarul
Scene incredibile pe litoral. O tânără i-a luat câinele unei femei după ce a suprins-o lovindu-l cu piciorul...
Newsweek
Bolojan, anunțul momentului despre pensiile militare. „Avem nevoie de minim 3 luni"
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Ana de Armas, taxată de fani după ce a părut să o critice pe Nicole Kidman, fosta lui Tom Cruise: „Să vedem...
UTV
Aur pentru David Popovici la Mondialele din Singapore: „M-am bucurat mai mult decât la Jocurile Olimpice”