Un pui de urs a fost eutanasiat, după ce a fost prins într-un utilaj agricol într-un lan de porumb

Data publicării:
un pui de urs negru din sua se uita la fotograf.
Pui de urs. Foto: GettyImages

Un pui de urs a fost eutanasiat, după ce a fost prins într-o combină care recolta porumb, iar picioarele din spate i-au fost amputate. Comisarul şef al Comisariatului Judeţean Harghita al Gărzii de Mediu, Kovasznai Sandor, a precizat că puiul de urs, de aproximativ şapte luni, avea leziuni incompatibile cu viaţa.

"S-a întâmplat în satul Bancu, într-un lan de porumb. Era un ursuleţ de circa şapte luni, prins într-un utilaj agricol. Ambele picioare din spate erau prinse în utilaj şi amputate, era într-o stare foarte grave, avea răni incompatibile cu viaţa şi medicul veterinar a efectuat eutanasierea", a precizat Kovasznai Sandor despre accidentul care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, scrie Agerpres.

Acesta a mai spus că se întâmplă destul de frecvent ca urşi să fie loviţi de autoturisme în preajma lanurilor de porumb, dar nu să fie accidentaţi de un utilaj agricol.

Martori prezenţi la faţa locului au relatat că din lanul de porumb respectiv ar fi fugit mai mulţi urşi şi este posibil ca cel accidentat să se fi rătăcit.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie