Un tânăr de 15 ani a ajuns la spital după ce a dat foc la o petardă. Salvarea l-a găsit în stare de șoc

Data publicării:
petarde
Pompierii atenționează că până şi materialele pirotehnice cu nivel de risc foarte scăzut pot reprezenta un pericol dacă sunt utilizate de către copii. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un adolescent de 15 ani din Alba a fost rănit, după ce s-a jucat cu petarde. El a fost găsit în stare de şoc şi semiconştient de echipajele medicale care l-au stabilizat şi l-au transportat la spital, transmite News.ro.

Incidentul a avut loc în comuna Meteş din judeţul Alba, unde un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui băiat în vârstă de 15 ani.

„Acesta, în urma jocului cu materiale pirotehnice (petarde), a suferit mai multe leziuni la unul din membrele inferioare. La sosirea forţelor de intervenţie la locul producerii evenimentului pacientul se afla în stare de şoc, semiconştient” informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

După acordarea ajutorului medical, adolescentul fost transportat la unitatea de primiri urgenţe Alba, el fiind conştient în momentul în care a ajuns la spital.

„Dorim să transmitem un semnal de alarmă atât părinţilor cât şi tuturor celor care intenţionează sa folosească aceste materiale pirotehnice pentru că de multe ori s-a soldat cu evenimente mult mai grave!”, precizează oficialii ISU Alba, care recomandă respectarea unor masuri de siguranţă şi reamintesc populaţiei pot fi folosite doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare şi care prezintă un pericol redus pentru utilizatori.

Pompierii precizează că până şi materialele cu nivel de risc foarte scăzut pot reprezenta un pericol dacă sunt utilizate de către copii.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...