Vreme caniculară în București. Temperatura va ajunge duminică la 40 °C

Data actualizării: Data publicării:
mai multe persoane se racoresc la fantani
Val de căldură în Capitală. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Valul de căldură va persista şi se va intensifica în Bucureşti, astfel că duminică se vor atinge 40 de grade, conform prognozei speciale pentru Bucureşti, publicată sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie și citiată de Agerpres.

"Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări în seara zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni, când va creşte probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice (intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse)", se menţionează în prognoza ANM.

Potrivit ANM, valul de căldură va persista şi pe parcursul săptămânii viitoare astfel că luni sunt estimate în jur de 34 de grade.

Cod Portocaliu în mai multe județe din jumătatea sudică a țării

Captură de ecran din 2022.07.23 la 10.21.57
Harta ANM

Pe parcursul zilelor de duminică (24 iulie) și luni (25 iulie) valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade.

Citește și: Cod Roşu de caniculă în România. Sunt așteptate temperaturi între 39 și 42 de grade

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri