Vânătoare de comori. Armata poloneză caută trenul nazist încărcat cu aur

Data publicării:
Tunnel Nazi gold train

Zeci de soldaţi polonezi au fost mobilizaţi într-o pădure în apropierea graniţei cu Cehia. Se crede că o reţea cu zeci de tuneluri ar străbate subsolul şi ar adăposti, de 70 de ani, o garnitură de tren încărcată cu 300 de tone de pietre şi metale preţioase, arme şi documente ale regimului nazist. Militarii au misiunea de a verifica perimetrul şi în cazul în care vor găsi dovezi în sprijinul acestei teorii, peste două săptămâni ar putea începe excavările. Operaţiunile au fost pornite după relatările a doi căutători de comori, un polonez şi un german. Aceştia spun că sunt gata să dezvăluie poziţia exactă a trenului dacă vor primi 10% din valoarea a ceea ce se află în interior. Polonezii sunt însă sceptici.

Joanna Lamparska, scriitoare: „Nu cred că există acest tren încărcat cu 300 de tone de aur. Dar ar putea fi găsite, totuşi, documente, arhive, poate chiar lucrări de artă”.

Potrivit legendei, trenul cu aur ar fi intrat într-unul dintre tunelurile din sud-vestul Poloniei, în 1945, şi n-ar mai fi ieşit niciodată la suprafaţă.

Krzysztof Urbanski, antreprenor local: „Sper că povestea asta va da ocazia studierii reţelei de tuneluri de aici. Poate aşa vom afla adevăratul scop pentru care au fost construite. Sunt foarte multe”.

La nivel înalt, Guvernul de la Varşovia a fost prudent în comentariile pe acest subiect. O declaraţie a unui oficial din ministerul Culturii, potrivit căruia trenul există şi a fost localizat, a fost restrasă imediat. În cazul în care se vor găsi, într-adevăr, obiecte de preţ care au fost confiscate de nazişti, Congresul Mondial al Evreilor a precizat că acestea trebuie restituite proprietarilor de drept.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Creșterea pensiilor de la Marea Recalculare, anulată. Pensiile speciale au crescut cu 1.500 lei
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...