Externe O jurnalistă neozeelandeză spune că a cerut ajutor talibanilor să nască, pentru că nu a fost primită în țară din cauza restricțiilor 31.01.2022
Externe Talibanii redeschid universităţile din Afganistan, dar nu spun dacă studentele vor putea reveni la cursuri 31.01.2022
Externe VIDEO. Ca să nu moară de foame, afganii își vând rinichii în Iran. Familia care a rămas fără organe își vinde acum și copiii 28.01.2022
Externe Talibanii au venit în Europa ca să ceară deblocarea fondurilor din Occident. Afganistanul se confruntă cu o uriașă criză umanitară 24.01.2022
Externe VIDEO Momentul atacului cu dronă care a ucis 10 civili în Kabul. Pentagonul a declasificat imaginile și le-a făcut publice 20.01.2022
Externe Oficial ucrainean: Rusia „a înfuriat” Occidentul. Ucraina ar fi vrut mai mult sprijin militar, asemeni Afganistanului „pre-taliban” 13.01.2022
Externe Cel mai mare apel de ajutor umanitar din istorie pentru o țară. ONU: Fără această finanțare, nu va exista viitor, va fi doar suferință 12.01.2022
Mapamond Talibanii extind la nivel național plata muncitorilor din sectorul public cu 10 kilograme de grâu pe zi 12.01.2022
Mapamond Talibanii cer Tadjikistanului şi Uzbekistanului să returneze aparatele de zbor aduse pe teritoriul lor în timpul retragerii din 2020 11.01.2022
Externe Cel puțin nouă copii au murit după ce un obuz a explodat lângă o școală, în Afganistan 10.01.2022
Externe Bebeluș pierdut în haosul de pe aeroportul din Afganistan, găsit și returnat familiei după 5 luni. Incredibila poveste a băiețelului 09.01.2022
Externe Talibanii îndeamnă la „calm și pace” în Kazahstan: „Să-și rezolve problemele prin dialog și metode pașnice” 07.01.2022
Externe Lacurile din Band-e-Amir, una dintre cele mai mari atracții din Afganistan, au fost abandonate de turiști după întoarcerea talibanilor 04.01.2022
Externe Talibanii au aruncat 3.000 de litri de alcool într-un canal din Kabul și au distribuit imaginile pe internet 03.01.2022
Mapamond Talibanii au ordonat „decapitarea” manechinelor-femei din vitrinele magazinelor, pentru a nu fi transformate în „idoli” 03.01.2022
Mapamond Anul 2021 în imagini. Cele mai puternice fotografii dintr-un an marcat de pandemie, dezastre naturale și războaie 31.12.2021
Externe SUA au numit un emisar special pentru drepturile femeilor afgane, o prioritate a administrației Joe Biden 29.12.2021
Externe Zeci de femei afgane au protestat la Kabul și au cerut respectarea drepturilor: „Spuneţi talibanilor să stopeze crimele” 28.12.2021
Externe VIDEO. Disperare în Kabul, unde copiii s-au lăsat de școală ca să poată munci pentru un colț de pâine pe zi 28.12.2021
Externe Talibanii le interzic femeilor să călătorească neînsoţite. Distanța pe care o pot parcurge singure a fost clar stabilită 26.12.2021
Mapamond Talibanii au desființat Ministerul Păcii și Comisia Electorală Independentă: „Deocamdată, nu avem nevoie să existe” 25.12.2021
Mapamond Talibanii elimină imaginile cu femei din magazine: Proprietarii de afaceri trebuie să respecte „valorile etice” în tipărirea reclamelor 20.12.2021
Externe Rusia îndeamnă Occidentul să deblocheze banii afganilor pentru a evita o criză a migraţiei majoră: "Sute de mii vor fugi în Europa 17.12.2021
Mapamond 14 milioane de copii afgani, în pragul foametei. 98% din populația Afganistanului nu are suficientă mâncare (Salvați Copiii) 16.12.2021
SUA Militarii implicați în atacul cu dronă în care au murit 10 civili din Kabul, printre care 7 copii, nu vor fi pedepsiți (Pentagon) 14.12.2021
Externe Un fost diplomat britanic denunță eșecul evacuării afganilor: Am fost izbit de atâtea mesaje cu fraze ca „vă rog, salvaţi-mi copiii” 07.12.2021
Externe Fostul ministru afgan care devenise curier de mâncare în Germania are acum un nou loc de muncă 07.12.2021
Externe Vândută din cauza foametei. O fată de 9 ani din Afganistan a fost salvată de la o căsătorie forțată cu un bărbat de 6 ori mai bătrân 04.12.2021
Externe Talibanii au executat zeci de membri ai forțelor de securitate: „Mi-au luat fratele de pe stradă. După două zile i-am găsit cadavrul” 01.12.2021
Externe Primul discurs public al premierului taliban din Afganistan. El cere ajutor ca țara să scape de o catastrofă umanitară în această iarnă 28.11.2021
Externe Ce s-a întâmplat cu "fata afgană", care a ajuns pe coperta National Geographic și a devenit o imagine-simbol 27.11.2021
Actualitate 12 migranți afgani au fost prinși în timp ce încercau să treacă granița cu Ungaria, ascunși într-un TIR încărcat cu încălțamine 22.11.2021
Externe Talibanii interzic femeilor să mai apară în filme și seriale TV pentru că „propagă imoralitatea” 22.11.2021
Mapamond Guvernul taliban din Afganistan anunță că reia plata salariilor pentru funcţionarii publici 20.11.2021
Externe Talibanii spun că au arestat un bărbat care a vândut ca sclave aproape 130 de femei 16.11.2021
Mapamond Talibanii au atacat mai multe ascunzători ale teroriștilor ISIS-K în provincia Kandahar 15.11.2021
Externe OMS spune că un milion de copii din Afganistan riscă să moară de foame și frig până la sfârșitul anului 12.11.2021
Externe Explozie la o moschee din Afganistan în timpul rugăciunilor de vineri. Au murit cel puțin 3 oameni, iar 15 au fost răniți 12.11.2021
Externe Ultimii foști piloți militari afgani, refugiați în Tadjikistan de teama talibanilor, au reușit să plece spre SUA 10.11.2021
Externe ONU a trimis opt milioane de dolari în salarii pentru medicii afgani, ocolind regimul taliban: „Dăm speranță acestor familii” 10.11.2021
Externe Cel mai dur avertisment privind drama din Afganistan: "Va fi iadul pe pământ. Ne uităm la cea mai mare criză umanitară din lume" 08.11.2021
Externe 45 de milioane de oameni nu au ce mânca și sunt în pericol să moară de foame. Criza din Afganistan a agravat situația 08.11.2021
Mapamond Crime împotriva activistelor din Afganistan. Femeile sunt ademenite și ucise sub pretextul că vor fi ajutate să părăsească țara 06.11.2021
Externe Unul dintre bebelușii dați soldaților SUA peste gard în haosul din Kabul a dispărut fără urmă. Familia îl caută cu disperare de atunci 06.11.2021
Externe Pentagonul nu a găsit vinovați pentru atacul cu dronă în care au murit șapte copii afgani: „Eroarea nu ar fi putut fi prevenită” 03.11.2021