Aventura fabuloasă a unei familii britanice care vrea să ajungă în Australia, la o nuntă, fără să zboare cu avionul

Data actualizării: Data publicării:
Shannon Coggins, Theo Simon și fiica lor Rosa
O familie din Marea Britanie a plecat acum patru luni spre Australia, alegând să călătorească fără avion. FOTO: BBC

O familie din Marea Britanie a plecat acum patru luni spre Australia, alegând să călătorească fără avion. Speră să ajungă la destinație până în 28 decembrie, când are loc nunta unei rude, scrie BBC.

Shannon Coggins, Theo Simon și fiica lor Rosa, în vârstă de 19 ani, au plecat în 16 august din East Pennard și au început călătoria de 16.000 de kilometri spre Sydney.

Au decis să nu mai zboare în 2002 „din cauza efectului călătoriei cu avionul asupra mediului și climei”.

Familia speră să ajungă la timp, până în 28 decembrie, când va avea loc nunțat surorii lui Shannon.

Familia a călătorit prin Kazahstan, China, Laos, Thailanda și Indonezia, iar  acum se află în Dili, de unde vor să găsească o ambarcațiune cu care să ajungă la Darwin, Australia. De acolo plănuiesc să ia un autobuz spre Sydney.

"Sora mea s-a mutat în Australia în 2007 și se căsătorește în New South Wales pe 28 decembrie", a spus Shannon Coggins.

"Deși trăim departe unii de ceilalți, suntem foarte apropiați pentru că mama noastră a murit când eram tineri. Nu am fost niciodată la ea acasă, nici nu l-am întâlnit pe bărbatul cu care se căsătorește. Vreau să fim cu toții acolo în ziua nunții ei, dar vreau să și ajung fără să folosesc avionul", a adăugat ea.

Familia a strâns bani câțiva ani pentru a plăti călătoria, care i-a costat mult mai mult decât ar fi costat biletele de avion.

În ultimii ani, familia a luat parte al diverse acțiuni în care a promovat măsuri pentru reducerea schimbărilor climatice. Așa a decis să călătorească în Australia, cu un impact cât mai mic asupra mediului.

"Suntem realiști. Știm că oamenii nu pot găsi mereu timp pentru a face acest lucru și, din păcate, lumea nu este în prezent pregătită pentru a face călătoriile cu emisii reduse de carbon mai facile decât zborul. Până acum a fost o aventură fabuloasă și sperăm să putem găsi o barcă din portul Dili", a spus Theo Simon.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...