10 mituri combătute despre diete

Data publicării:
GettyImages-2111551

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES  

Este important să aflaţi de la profesionişti ce este sau nu real despre consumul de alimente sănătoase şi, adevărul cu privire la cele mai comune mituri despre diete.

Mit 1: Nu mâncaţi decât atunci când va este foame

Fapt: Cercetătorii au descoperit că secretul eliminării surplusului de kilograme îl reprezintă consumul în mod constant al unor mese echilibrate cantitativ de-a lungul unei zile.

Persoanele care mănâncă alimente sănătoase, la intervale regulate, începând cu micul dejun, sunt mai bine hrănite, gândesc mai bine şi au un nivel de energie crescut. Cei care sar peste mese sunt mai predispuşi la creşterea în greutate, pentru că atunci când mănâncă, după ce s-au abţinut mai multe ore vor consuma alimente nesănătoase şi în cantităţi mai mari decât de obicei.

Cel mai bine este să mâncaţi alimente sănătoase, nutritive, la un interval de 4-5 ore.

Mit 2: Nu există alimente nesănătoase, cheia este moderaţia

Fapt: Este posibil să fi auzit că nu există alimente bune sau rele, doar diete bune sau rele. Adevărul trebuie spus: un chips de cartofi nu va fi niciodată la fel de nutritiv că un cartof copt. Dacă acest mit va fi considerat un adevăr, ar putea fi un prilej pentru multe persoane să consume orice tip de alimente, ori de câte ori doresc. Nimeni nu spune că nu vă puteţi bucura de un produs alimentar mai slab din punct de vedere nutritiv, atât timp cât îl consumaţi în porţii rezonabile şi cât se poate de rar.

Important este să vă concentraţi asupra alimentelor proaspete şi sănătoase şi să fiţi conştienţi că există, într-adevăr, alimente nesănătoase.

Mit 3: O dietă scăzută în carbohidraţi reduce aportul de calorii din organism

Fapt: Mulţi cred că organismul poate elimina anumite produse secundare ale metabolismului lipidic, numite cetone, prin urină, în urmă unei diete cu conţinut redus de carbohidraţi. Cu toate acestea, nu s-a găsit nicio corelaţie între nivelurile de cetone din urină şi modificarea în greutate la persoanele care au urmat o dietă scăzută în carbohidraţi.

Eliminarea carbohidraţilor din dietă zilnică înseamnă restricţionarea mai multor alimente care conţin grăsimi. De aceea, pierderea rapidă în greutate care apare iniţial în urma unei diete sărace în carbohidraţi, este determinată de faptul că organismul apelează la rezervele de glicogen pentru energie.

Mit 4: Anumite alimente pot îndepărta celulita

Fapt: Pentru că celulita este doar grăsime corporală obişnuită, nu există niciun truc magic prin care o dietă scăzută în carbohidraţi să îndepărteze celulita.

Rezolvarea problemei o reprezintă adoptarea unei diete cu un aport controlat de calorii şi efectuarea de exerciţii fizice regulate, aceste modificări ajută la reducerea grăsimii din toate zonele corpului.

Mit 5: Este nevoie de grăsimi în dieta dumneavoastră

Fapt: Grăsimea este digerată lent. Mult timp s-a presupus că digestia alimentelor grase menţine senzaţia de plenitudine mai mult timp. În realitate, proteinele tind să păstreze această senzaţie de saţietate mai mult decât grăsimile sau carbohidraţii. În majoritatea cazurilor, cercetările au demonstrat că alimentele bogate în fibre (fructe şi legume) ajută ca sentimentul de saţietate să persiste perioade mai îndelungate de timp.

Mit 6: Cafeaua nu ar trebui inclusă în dieta zilnică

Fapt: Acesta este un mit demascat recent. Cafeaua, atunci când este consumată cu moderaţie (1-2 căni pe zi), poate face parte dintr-un regim alimentar sănătos şi aduce beneficii pentru sănătate, datorită conţinutului său de fitochimicale. Mai mult, cercetările sugerează că acest aliment poate ajuta la reducerea riscului de a face diabet zaharat de tip 2, calculi biliari, boala Parkinson şi chiar unele forme de cancer. Păstraţi totuşi sub control cantitatea de cafea consumată şi nu adăugaţi zahăr, siropuri sau frişcă la cafeaua dumneavoastră.

Mit 7: Produsele lactate îngraşă

Fapt: Produsele lactate, cum ar fi laptele, brânza şi iaurtul sunt bogate în substanţe nutritive esenţiale care ajută la menţinerea sănătăţii. Lactatele sunt o sursă bună de proteine, zinc şi unele vitamine din complexul B şi, cel mai important, lactatele sunt bogate în calciu, un mineral care ajută la îmbunătăţirea sănătăţii oaselor. Studiile arată că produsele lactate pot ajuta la pierderea în greutate, datorită conţinutului ridicat de calciu.

Pentru a nu creşte aportul de grăsime, optaţi pentru produse lactate degresate.

Mit 8: O dietă vegetariană nu ajută la dezvoltarea masei musculare

Fapt: Un vegetarian poate avea o musculatură la fel de dezvoltată că a unei persoane consumatoare de carne. Pentru a construi masă musculară este nevoie de proteine, iar vegetarienii pot obţine un aport proteic adecvat din surse vegetale, precum brânză, nuci, leguminoase şi cereale.

Un aport prea mare de proteine poate avea efecte secundare pe termen lung. Corpul poate stoca doar o anumită cantitate de proteine, astfel încât o cantitate mărită de proteine poate deteriora sănătatea rinichilor.

Mit 9: Prea mult zahăr în dietă poate cauza diabet

Fapt: Dacă nu aveţi diabet zaharat, consumul de zahăr nu provoacă niciodată apariţia bolii. Într-adevăr, consumul de zahăr poate juca un rol imporant în declanşarea bolii. Asta pentru că aportul crescut de zaharuri poate duce la îngrăşare excesivă, iar un procent foarte mare dintre cei care dezvoltă boala sunt inactivi şi obezi. Deci, faceţi corpului dumneavoastră o favoare: eliminaţi caloriile goale din dietă şi faceţi mişcare!

Mit 10: Cu cât veţi mânca mai puţin, cu atât veţi slabi mai mult

Fapt: Acest lucru poate fi adevărat pe termen scurt, dar în cele din urmă, foarte multe persoane se îngraşă considerabil după ce se opresc din dietă. Pierderea bruscă a greutăţii poate provoca o scădere a ratei metabolice bazale - cantitatea de calorii de care corpul are nevoie să funcţioneze. Acest lucru înseamnă că organismul se va obişnui să aibă nevoie de mai puţine calorii decât în trecut şi astfel vă puteţi îngrăşa mai mult după ce vă opriţi din dietă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...