„555.Bucureștiul meu” - o campanie culturală marca Digicult

Data publicării:
captura promo 555 2

 

Prima ediţie îi prezintă pe istoricul Adrian Majuru şi pe criticul Dan C. Mihăilescu, care dezvăluie poveşti despre primele secole de viaţă ale oraşului, de la înfiinţare şi până la perioada interbelică, trecând prin ocupaţia turcă si primul război mondial. Telespectatorii vor vedea imagini din Bucureştiul de altă dată şi filmări îndelung căutate prin arhive.

În cadrul campaniei „555.Bucureştiul meu” personalităţi ale oraşului povestesc despre locul favorit din oraş. În prima ediţie invitat este și Florin Iaru, care își amintește de întâlnirea cu o fantomă a unui personaj faimos.

 

De-a lungul mai multor episoade cunoaștem vârstele și aventurile prin care a trecut orașul, de la înființarea orașului, trecând printr-un ev mediu tumultuos, ajungând la tragedia celor două Războaie Mondiale, apoi la trauma comunismului.

Ce s-a pierdut, ce s-a păstrat, care sunt constantele unei capitale în continuă transformare, cine sunt oamenii care i-au marcat parcursul - în bine sau în rău- cum se raportează la orașul lor bucureșteni celebri, acestea sunt punctele de reper ale aventurii numite „555.Bucureștiul meu”.


Digicult propune în fiecare sâmbătă, de la 14.30, pe Digi24 HD o călătorie prin veacuri, care dezleagă tainele unei istorii zbuciumate.

 


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...