Regizorul Lucian Pintilie a fost internat în stare gravă la Spitalul Elias

Data actualizării: Data publicării:
pintilie

Unul dintre cei mai cunoscuţi regizori români este internat în stare gravă la Terapie Intensivă. Cunoscut pentru filmele şi piesele sale interzise în comunism, dar şi pentru proiectele realizate după căderea dictaturii, Lucian Pintilie a ajuns încă de duminică seara la Spitalul Elias.

La 84 de ani, acesta este cunoscut de români pentru filmul "De ce trag clopotele, Mitică", realizat în 1981 şi interzis de cenzură. Nu a fost prima dată când regizorul a stârnit furia regimului.

Acesta a primit interdicţie de a mai lucra în ţară încă din anii '70. Lucian Pintilie a plecat în exil şi s-a întors în 1990 în România.

Printre proiectele sale postdecembriste se numără filmele Balanţa şi Terminus Paradis.

Lucian Pintilie s-a născut în 1933 la Tarutino, în Basarabia. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din Bucureşti, printre care "Copiii soarelui" (1961), "Proştii sub clar de lună" (1962), "Cezar şi Cleopatra" (1963), "Biedermann şi incendiatorii" (1964), "Inima mea e pe înălţimi" (1964), "D’ale carnavalului" (1966), "Livada cu vişini" (1967), "Revizorul" (1972, spectacol interzis de cenzură după a treia reprezentaţie), precum şi două filme de lungmetraj: "Duminică la ora 6" şi "Reconstituirea".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Interdicţia de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1973.

A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974); Théâtre de la Ville din Paris: "Pescăruşul" (1975), "Biedermann şi incendiatorii" (1976), "Jacques sau Supunerea" şi "Viitorul e în ouă" (1977), "Cei din urmă" (1978), "Trei surori" (1979), "Raţa sălbatică" (1981), "Azilul de noapte" (1983), "Arden din Kent" (1984), "Astă seară se improvizează" (1987), "Trebuie să trecem prin nori" (1988), "Dansul morţii" (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: "Pescăruşul" (1983), "Tartuffe" (1984), "Raţa sălbatică" (1988); Arena Stage din Washington: "Tartuffe" (1985), "Raţa sălbatică" (1986), "Livada cu vişini" (1988).

În paralel, a montat şi spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: "Orestia" (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: "Flautul fermecat"(1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio de la Torino); Welsh National Opera din Cardiff: "Rigoletto" (1985); "Carmen" (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).

În 1973, a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul "Salonul nr. 6" după nuvela omonimă a lui Cehov.

În 1979, a filmat în România "De ce trag clopotele, Mitică?", după un scenariu propriu pornind de la piesa "D’ale carnavalului", film interzis vreme de zece ani.

După 1990 se repatriază şi face o serie de filme în România: "Balanţa" (1992), "O vară de neuitat" (1994), "Prea târziu" (1996), "Terminus Paradis" (1998), "După-amiaza unui torţionar" (2000), "Niki Ardelean, colonel în rezervă" (Niki et Flo) (2003), "Tertium non datur" (2006).

În 1990 a fost numit director al Studioului de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, poziţie din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români. În 1992 a publicat la editura Albatros volumul "Patru scenarii".

Povestea spectacolelor de teatru "Revizorul", "Pescăruşul" şi a filmului "Reconstituirea" este publicată de Lucian Pintilie în volumul "Bricabrac", editat de Nemira şi lansat în vara anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...