Contract record cu casa de discuri Sony

Data publicării:
bani euro dolari GettyImages-107158537-2

 

Foto: Gulliver/Getty Images

Dacă se va perfecta negocierea, autoarea hitului 'Hello' va depăși acordul pe care l-a semnat compatriotul său Robbie Williams cu EMI, în 2002, pentru 80 de milioane de lire (115 milioane de dolari), dar și cele 70 de milioane de lire (101 milioane de dolari) obținute de la Arista, în 2001, de regretata Whitney Houston care a murit în 2012, scrie Agerpres.

Adele, 28 de ani, va deveni astfel artista cel mai bine plătită din industria muzicală.

"O avem pe Adele, una dintre cele mai mari vedete ale muzicii din generația ei", a declarat ziarului The Sun o sursă a companiei.

Potrivit listei publicate de ziarul The Sunday Times, averea cântăreței britanice se ridica deja, chiar înainte de semnarea acordului, la 85 de milioane de lire (123 de milioane de dolari).

"Negocierea se poartă prin marca noastră Columbia, în SUA", a declarat această sursă ziarului The Sun.

Michael Jackson semnase cu nouă luni înainte de moartea sa în 2009 un contract cu Sony în valoare de 250 de milioane de dolari pentru lansarea a zece noi discuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta