HANDBAL. Meci de foc în capitală

Data publicării:
HANDBAL CORONA-1

Cele două formaţii sunt neînvinse în Liga Naţională, bucureştencele având punctaj maxim, în timp ce Corona are un egal scos în deplasarea de la Romna. Braşovencele au totuşi un moral bun înaintea acestei partide, fetele pregătite de Burcea şi Berbece trecând şi peste problemele de sănătate din ultima vreme.

"Cât timp vom reuşi să aliniem acest grup unit în faţa Bucureştiului, eu cred că avem şanse de reuşită. Sper să fim în stare la ora jocului, să abordăm de aşa fel partida, astfel în cât eu zic că grupul Corona Braşov nu poate fi învins", a spus Bogdan Burcea - antrenor Corona Braşov

Singura absenţă din lotul braşovencelor este Mihaela Briscan, nerefăcută după accidentarea la mâna stângă. Bucureştencele au primit o primă lovitură în acest sezon după ce Federaţia de Handbal a dat meci pierdut cu scorul 10 la 0 pentru SCM Craiova după disputa din etapa a IV.

Atunci oltencele au depus contestaţie după ce antrenorii bucureştencelor nu au stat pe bancă, neavând ecusoane. Astfel, Corona intră în derby-ul cu CSM din postura de lider. Partida dintre Corona Braşov şi CSM Bucureşti se dispută miercuri, de la ora 19:30 în Sala Polivalentă din Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...