Schimb de experienţă între universităţi

Data publicării:
STUDENTI-1

După modelul popularului program de mobilităţi studenţeşti Erasmus, mai multe universităţi din ţară s-a gândit să le ofere tinerilor posibilitatea unui schimb de experienţă intern. Cu câteva condiţii: să fie integralişti şi să aibă medii mari.

”Ne-am gândit la studenţii la nivel licenţă, cât şi cei la nivel master. Bineînţeles, la fel ca şi în cazul altor programe de mobilităţi, ar începe din anul II de studiu. Avem des întâlniri cu studenţi din alte universităţi şi vrem de fiecare data să aflăm cum este la ei sau ce fel de discipline studiază, dacă sunt diferite de ale noastre stilurile de predare şi atunci ne-ar fi foarte folositor să avem astfel de schimburi de experienţă”, consideră Cristina Filip, prefectul studenților UBB.

Membrii Consorţiului Universitaria spun că mai trebuie pus la punct doar regulamentul de funcţionare. Din toamnă, câte 50 de studenţi de la fiecare universitate vor putea studia primul semestru în alt oraş. În total, într-un an de studiu, în program vor fi acceptaţi 500 de studenţi de la cele cinci universităţi.

„O mobilitate de 100 de oameni care pleacă de la fiecare universitate şi o mobilitate de 100 de oameni pe care îi primeşte fiecare universitate începând cu anul universitar 2015-2016, este o capacitate pe care administrativ o putem rezolva, în căminele noastre”, spune Ioan Bolovan, prorector UBB.

Universitatea Babeş-Bolyai a decis deja şi cuantumul bursei ce va fi acordată studenţilor care vor studia în alt oraş timp de un semestru: 500 de lei.

”Deci cu cel puţin 500 de lei şi acolo unde este cazul, cealată bursă de studiu sau de merit, cu asigurarea cazării pe care toate cele cinci universităţi s-au angajat să o rezolve, credem că toţi aceşti studenţi se pot descurca”, explică Ioan Bolovan, prorector UBB.

De programul de mobilităţi interne vor beneficia studenţii de la cele cinci instituţii de învăţământ superior, membre ale Consorţiului Universitaria: Academia de Studii Economice şi Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita