Sediul Apaterm, debranşat de la apa rece

Data publicării:
apaterm nou-1

Conform unui angajament de plată semnat de reprezentanţii celor două societăţi publice, Apaterm trebuia să achite către Apă Canal până la data de 20 octombrie suma de 297.000 de lei, însă a plătit doar 180.000 lei.

Gelu Stan, director Apă Canal: "Din nefericire, deşi s-a făcut un angajament de plată, Apaterm nu a respectat acest angajament, motiv pentru care noi am trecut la sistarea apei potabile la cele două sedii centrale, dar nu şi la punctele termice".

Reprezentanţii societăţii de termoficare spun că rezolvarea problemei este în curtea asociaţiilor de proprietari. Dar pentru că populaţia nu-şi achită facturile şi încasările sunt foarte mici, Apaterm nu are posibilitatea să-şi plătească datoriile către Apă Canal.

Cristian Istrate, director Apaterm Galaţi: "Apă Canal pe legea 85 a insolvenţei nu are voie să ne restricţioneze. Şi este un joc de-a şoarecele şi pisica. Ei ne restricţionează, noi îi acţionăm în instanţă, până vine termenul ne dă drumul. Ca să nu mai existe obiectul contestaţiilor".

În acest moment, Apaterm are de achitat către societatea Apă Canal suma totală de 833.000 lei.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Luigi David

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...