Artiștii omiși, în mod surprinzător, de la Oscar 2019

Data actualizării: Data publicării:
bradley cooper imdb
FOTO: IMDB

Actorul Ethan Hawke, regizorii Bradley Cooper şi Peter Farrelly se numără printre cei care au fost trecuţi cu vederea de Academia Americană de Film în vederea nominalizării la Oscar.

ethan hawke getty
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Filmul lui Cooper, „A Star is Born”, lungmetrajul său de debut în regie, a fost nominalizat la opt categorii, însă nu şi la „cel mai bun regizor”. Aceasta este una dintre omisiunile considerate suprinzătoare de presa americană, scrie News.ro.

Nici Ryan Coogler nu a fost selectat pentru „Black Panther” la această categorie, şi nici Peter Farrelly pentru „Green Book”.

Criticii considerau că o selecţie ar fi meritat şi regizorii Barry Jenkins („If Beale Street Could Talk”) şi Paul Schrader („First Reformed”).

În lista celor cinci regizori nominalizaţi nu se regăseşte nicio femeie. Până în prezent doar cinci femei au obţinut o nominalizare la Oscar pentru regie. Singura care a primit trofeul a fost Kathryn Bigelow, pentru „The Hurt Locker”, în 2010.

CITIȚI ȘI: Lista nominalizărilor la OSCAR 2019. Academia Americană de film a anunțat favoriții

La categoria „cel mai bun documentar” prezenţe sigure erau date „Won't You Be My Neighbor?”, despre omul de televiziune Fred Rogers, şi „Three Identical Strangers”. Nu au fost însă selectate.

„First Reformed” a primit o nominalizare, pentru scenariu original, iar protagonistul, Ethan Hawke, era unul dintre favoriţi pentru selecţie.

Între actorii care au fost trecuţi cu vederea de Academie se numără Timothee Chalamet („Beautiful Boy”), Claire Foy („First Man”), Margot Robbie („Mary Queen of Scots”) şi Emily Blunt („A Quiet Place”).

Nominalizările pentru cele 24 de categorii ale premiilor Oscar au fost anunţate marţi. Cele mai multe selecţii au primit filmele „Roma”, de Alfonso Cuaron, şi „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos.

Cea de-a 91-a gală a premiilor Academiei Americane de Film va avea loc pe 24 februarie, la Los Angeles.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...