Accident grav în Braşov: Doi oameni au murit şi alți cinci au fost răniți

Data publicării:
accident
Doi oameni au murit, iar alți cinci au fost răniți, vineri seară, într-un accident produs pe DN 1S FOTO: DRDP Braşov

Doi oameni au murit, iar alți cinci au fost răniți, vineri seară, într-un accident produs pe DN 1S, în judeţul Braşov, în care au fost implicate trei autoturisme.

Accidentul rutier a avut loc pe DN 1S, între localităţile Veneţia de Jos şi Pârău, fiind implicate trei autoturisme. Acolo s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă şi spumă, 6 echipaje SMURD, 2 ambulanţe SAJ şi o autospecială pentru transport victime multiple, scrie News.ro.

Potrivit ISU Braşov, în urma accidentului au rezultat 5 răniți și 2 morți.

”Din păcate, persoana de sex feminin în vârstă de 35 de ani, care se afla în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarată decedată. Toate celelalte victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Brasov, Spitalul Făgăraş şi Spitalul de Pediatrie Braşov pentru îngrijiri de specialitate. Printre victime se află şi 3 persoane minore care au fost transportate la Spitalul de Pediatrie Braşov, respectiv la Spitalul Făgăraş pentru investigaţii medicale suplimentare”, a anunţat ISU Braşov.

IPJ Braşov a informat că traficul rutier a fost blocat pe DN 1S între localităţile Veneţia de Jos şi Părău. Acolo se află şi echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic care fac cercetări pentru lămurirea împrejurărilor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul.

Poliţia Rutieră Braşov recomandă şoferilor să manifeste prudenţă în condus, să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să respecte dispoziţiile poliţiştilor rutieri prezenţi în zonă.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri