Avertismentul lui Raed Arafat: Astăzi depăşim din nou recordul la numărul de cazuri noi. Avem 24 de decese

Data actualizării: Data publicării:
Șeful DSU, Raed Arafat
Șeful DSU, Raed Arafat. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat spune că, din datele pe care le are, sâmbătă se va depăşi din nou recordul la cazuri noi de infectare cu COVID-19. El a adăugat că de la ultimul bilanț sunt că sunt 24 de decese, potrivit Agerpres.

„Astăzi, din datele pe care le am, depăşim din nou recordul la numărul de cazuri noi şi la decese ne-am întors la o cifră destul de importantă - avem 24 de decese”, a spus Raed Arafat, la dezbaterile din Comisia juridică a Senatului pe proiectul privind carantinarea şi izolarea.

El a făcut aceste afirmaţii în contexul în care reprezentanţii PSD au solicitat amânarea până luni a dezbaterilor la acest proiect, iar Comisia juridică a aprobat, prin vot, această cerere.

„Eu cred că orice ţară care are un sistem sanitar evoluat şi cu experienţă va trebui să aibă astfel de măsură, pentru că altfel scapă de sub control persoane care pot fi cu boli chiar periculoase care să infecteze pe alţii, pentru că ele nu vor să se interneze sau să se izoleze.

Pe partea cu detaşarea, aici depinde de la ţară la ţară cum este situaţia. Să nu uităm că suntem cu deficit major pe anumite categorii. În Franţa nu s-au gândit să detaşeze pentru că nu au deficit ca la noi. Este o soluţie, pentru că suntem cu resursa umană foarte afectată şi suntem cu deficit major în anumite domenii şi atunci gestionarea unei situaţii, unei presiuni sanitare temporare - detaşarea fiind de maxim 30 de zile - astea sunt măsuri necesare”, a spus Raed Arafat, în legătură cu prevederile contestate din proiect privind internarea obligatorie pentru persoane cu risc de răspândire a unui patogen în comunitate şi detaşarea personalului medical.

Raed Arafat a adăugat că sunt solicitări inclusiv de la persoanele simptomatice infectate cu COVID-19 de a fi externate din spital.

„Din informaţiile pe care le avem, şi sunt cifre care au fost comunicate de MS, există solicitări inclusiv la pacienţi simptomatici de externare din spital. Nu mai avem pârghii nici pentru izolarea lor la domiciliu. Nu poţi să spui: bine, ai plecat, stai la domiciliu”, a mai spus Arafat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...