Băsescu, despre diminuarea bugetelor SRI şi SPP: Vă avertizez - veţi primi bugetul înapoi în Parlament!

Data publicării:
traian basescu fb
Traian Băsescu

Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat joi că diminuarea prin amendamentele admise a bugetelor SRI şi SPP pe anul 2019, va avea drept consecinţă întoarcerea bugetului de stat în Parlament de către şeful statului.

traian basescu fb
Traian Băsescu a declarat joi că diminuarea prin amendamentele admise a bugetelor SRI şi SPP pe anul 2019, va avea drept consecinţă întoarcerea bugetului de stat în Parlament de către şeful statului. Traian Băsescu

"Intervenţia mea este legată de amendamentele admise pentru SRI şi SPP. Vreau să vă atenţionez asupra unui lucru, l-aţi înşelat pe preşedinte (n.r. - Klaus Iohannis). Aceste bugete au fost prezentate preşedintelui în urma analizei sarcinilor pe care aceste instituţii le au în 2019. Guvernul nu a dat curs ameninţărilor că trebuie tăiate bugetele, dar o faceţi dumneavoastră în Parlament. Ca atare vreau să vă spun ce ar face un preşedinte responsabil. Primul lucru vă trimite bugetul înapoi, al doilea lucru trimite bugetul la Curtea Constituţională, al treilea lucru ar acuza pe unii dintre politicieni de dezinformarea preşedintelui şi a CSAT-ului, ca să nu mai vorbim de înşelătorie.

V-aş ruga să vă gândiţi de două ori când va fi acest buget pus în funcţiune, pentru că preşedintele nu are voie să nu ţină cont de bugetele deja aprobate la propunerea Guvernului dintr-un singur motiv - aceste instituţii au planuri de acţiune pe anul următor, care sunt stabilite tot în CSAT, finanţarea lor se face în funcţie de misiunile pe care le au în anul următor.

Am vrut doar să vă avertizez că veţi primi bugetul înapoi la Parlament", a afirmat Băsescu, de la tribuna plenului Parlamentului.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"