Coronavirus. În ce condiții se suspendă cursurile în școli? Precizările ministrului Monica Anisie

Data actualizării: Data publicării:
monica anisie, ministrul educatiei
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Autoritățile române au anunțat duminică măsuri restrictive fără precedent după Revoluție, în încercarea de a evita răspândirea noului coronavirus. Astfel, au fost stabilită și o procedură de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ, în cazul apariției cazurilor de COVID-19 în respectivele unități.  Criteriile nu țin strict de ordinul medical, ci se poate ţine cont şi de contextul social, a spus secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. 

Monica Anisie, ministrul interimar al educației, a detaliat la Digi24 cine și în ce condiții ia decizia de suspendare a cursurilor.

„Dacă există un caz confirmat, Inspectoratul Școlar Județean, împreună cu DSP, poate să ia decizia suspendarii cursurilor sau chiar închiderea clasei sau școlii, depinde de gravitatea cazului”, a spus Monica Anisie.

„La momentul acesta, vă pot spune că NU am luat în calcul suspendarea sau închiderea unităților de învățământ sau a universităților, pentru că în afară de cazurile de la Timișoara și Hunedoara, nu avem în momentul acesta niciun caz confirmat. Dar împreună cu ministrul sănătății am elaborat o procedură. Vineri a fost transmisă în toate unitățile de învățământ”, a declarat la Digi24 Monica Anisie.

„Nu Ministerul Educației este cel care ia decizia, ci Comitetul național pentru situații speciale de urgență sau Comitetul județean, dacă se întâmplă la nivel județean”, a precizat ministrul interimar al educației.

„Aș face un apel la calm, pentru că nu este cazul, deocamdată, să ne alarmăm. Părinții, elevii să meargă la școală!” - spune Monica Anisie.

În același timp, ea face un apel la autoritățile publice locale să acorde o atenție sporită școlilor, să le doteze cu săpun și dezinfectat, pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire și pentru a crea o stare de bine copiilor la școală. Cred că panica nu ne face bine și avem atâtea lucruri bune de făcut la școală sau la universitate! Dacă nu se întâmplă să avem vreun caz confirmat nu văd de ce am intra într-o panică dintr-aceasta din care cred că nimeni nu iese bine”, a punctat ministrul. 

Monica Anisie se va consulta luni cu specialiști de la minister, dar și cu ONG-uri pentru a găsi o soluție de realizare a cursurilor într-un sistem online, dacă vor exista multe cazuri de coronavirus. „Dar la momentul acesta nu avem decât patru cazuri confirmate (trei elevi din Timiș și unul din Hunedoara). Sunt convinsă că lucrurile se vor stabiliza acolo, la Timiș, având în vedere că unitatea a fost închisă și se va realiza dezinfecția, cursurile se vor putea relua în curând”, a anunțat Monica Anisie.

„Dacă sunt luate toate măsurile de prevenție, eu sunt convinsă că nu se vor întâmpla situații de îmbolnăvire, chiar dacă sunt peste 1.000 de elevi într-o unitate de învățământ”, a mai spus ministrul, întrebată dacă nu cumva și școlile intră sub incidența măsurii anunțate duminică de interzicere a adunărilor cu peste 1.000 de oameni.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...