50.000 de oameni, așteptați la Revelionul „Selfie de București”

Data actualizării: Data publicării:
bucurestiu

Suntem în ultima zi a anului şi toată lumea numără orele până la marea petrecere de Revelion. Cei care nu sunt la munte şi au rămas acasă, pot merge în centrul oraşului pentru că primăriile organizează deja tradiţionalele revelioane în stradă. În Bucureşti, 50.000 de oameni sunt aşteptaţi lângă Ateneul Român, în Piaţa George Enescu, unde vor concerta artişti celebri, iar la miezul nopţii este pregătit un spectaculos foc de artificii. Evenimentul va aduce şi restricţii de circulaţie pe străzile din jurul Ateneului, pe strada Stirbei Vodă, C.A. Rosetti şi George Enescu, dar şi pe o porţiune din Calea Victoriei.

Anul acesta, revelionul din Capitală va fi organizat în Piaţa George Enescu, lângă Ateneul Român. Spectacolul va începe la ora 17.00 şi se va încheia la ora 1.00. Pe scenă vor urca 15 artişti şi trupe.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Va fi un Revelion special. Sunt invitaţi cei mai în vogă artişti ai momentului, de la Delia, Loredana, Ştefan Bănică jr., Proconsul, Holograf, Vunk, Camioane în mulţime, BUG Mafia, Corina şi mulţi, mulţi alţii”.

Scena are aproape 300 de metri pătraţi de ecrane led. Pe faţada Palatului Regal şi pe faţada Biliotecii Universitare vor fi proiectate 400 de lumini inteligente. Între 30.000 şi 50.000 de oameni sunt aşteptaţi la spectacol.

Adrian Cojocaru - reporter Digi24: „Cei care nu vor reuşi să ajungă cât mai aproape de scenă sau vor veni mai târziu la petrecere vor putea urmări spectacolul de Revelion pe astfel de ecrane. Sunt trei, amplasate atât în Piaţa George Enescu, cât şi în Piaţa Revoluţiei”.

Evident, nu va lipsi nici focul de artificii de la miezul nopţii. Va dura 11 minute şi vor fi folosite patru tone de material pirotehnic. 500.000 de euro costă organizarea şi 200.000 de euro onorariile artiştilor.

Anul acesta, petrecerea de Revelion se va desfăşura sub sloganul "Selfie de Bucureşti".

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Toţi cei care vor participa la Revelionul organizat de Primăria Generală a Capitalei îşi vor putea face un selfie aici, în piaţă, şi se vor putea vedea pe ecranele imense care se vor afla aici.”

Edilul Capitalei a ţinut să facă primele selfie-uri alături de reporterii aflaţi în Piaţa Enescu, dar şi de cameramani.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...