Video Cadavru descoperit în canapea. Unchiul fetiței, despre suspectul în cazul crimei: „În fața noastră nu se comporta urât”

Data actualizării: Data publicării:
Untitled
Unchiul fetiței de 12 ani, al cărui cadavru a fost găsit într-un apartament din București. Foto: captură video Digi24

Unchiul fetei dispărute spune că cel responsabil de crimă ar fi actualul concubin al surorii lui, care între timp a fost prinsă în Spania. Totuși, acesta nu era un om care să dea de bănuit, spune bărbatul și nimeni nu se aștepta ca fetița să fie ucisă.

Unchiul fetei ucise: „Mi se părea și mie fața lui foarte ciudată, dar în fața noastră nu vorbea urât, nu se comporta urât, a fost și la cununia noastră, nu mi se părea nimic, dacă vedeam ceva diferit, nu mai voiam să stau cu el. 

Am vorbit când a fost la mama înainte de Paște. (Deci acum două luni?) Da, cam asa”.

Răsturnare de situație în cazul cadavrului găsit în lada unei canapele, într-un apartament din București. Dacă inițial anchetatorii credeau că e vorba despre o femeie dată dispărută de o lună, testele genetice au stabilit că e vorba despre fiica de 12 ani a acesteia. Părinții fetei erau divortați, iar tatăl le-a dat pe amândouă dispărute de la începutul lunii mai. Principalul suspect e concubinul mamei, de negăsit acum.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita