Familii evacuate din cauza alunecărilor de teren

Data publicării:
alunecari teren captura

De această dată, Pământul s-a scufundat 10 metri, după ce anul trecut s-a lăsat 50 de metri. Atunci a fost înghiţită şi o casă.

A plouat toată săptămâna în Bumbeşti-Piţic din Gorj, suficient cât pământul să o ia la vale. Alunecarea de teren a ajuns lângă locuinţele oamenilor şi există riscul ca acestea să se prăbuşească.

Patru familii au fost evacuate. Temporar familiile pot locui la căminul și școala din comună, însă oamenii nu știu unde o să se ducă pe urmă.

„Cred că da, dar nu stiu unde. Asta e problema. Şi o să stăm la cămin şi la şcoală toată viaţa? Stăm o zi - două, dar după aia ce facem?”, a reclamat o persoană evacuată.

Ion Udrea îşi construieşte o vilă în zonă. Este aproape gata, dar acum, trăieşte cu teamă să nu fie înghiţită de pământ.

„Îmi aduceau feresterele lunea viitoare, le dădui telefon să nu mi le mai aducă, în rest e gata. Într-o noapte ne trezim în gaură. Azi-noapte s-a lăsat dintr-o dată”, a spus Ion Udrea.

Situaţia pare trasă la indigo, mai ales că anul trecut oamenii s-au mai confruntat cu alunecările. Atunci, primăria a investit 50.000 de lei pentru a reface drumul care acum s-a surpat din nou.

„Ni s-a promis ca ni se dau materiale, că ni se dau fonduri, că se merge la Guvern, nu s-a făcut nimic, oamenii sunt dezamăgiţi. Efectiv vă spun că noi, local, suntem depăşiţi de situaţie”, a spus viceprimarul Viorel Săpun.

„Vedem cum evoluează lucrurile pentru că din câte ştiu eu trebuie făcut un studiu topografic care este foarte scump și dacă se constată că se poate stabiliza terenul se va lua această decizie, deşi sunt nişte costuri foarte mari”, a adăugat subprefectul județului Gorj Sorin Arjoca.

Studiul geologic costă aproximativ 100.000 de lei, bani pe care edilii nu îi au şi spun că speră într-un ajutor de la Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...