Intersecțiile periculoase ale Capitalei

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI PIATA UNIRII

Zeci de oameni mor în fiecare an sau sunt schilodiţi în accidente rutiere grave care au loc în aceleaşi intersecţii din Capitală. Sunt punctele negre ale Bucureştiului pe care poliţiştii încearcă în zadar să le şteargă de pe hartă. Reporterii Digi24 au filmat, joi, în câteva dintre cele mai periculoase locuri. 

„Principala cauză de producere a accidentelor rutiere în Bucureşti este traversarea neregulamentară. Altă cauză, neacordarea de prioritate a şoferilor pentru pietoni, nepăstrarea distanţei faţă de vehiculul din faţă, dar şi neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic sau de carosabil umed. De foarte multe ori, în momentul în care se constată că într-o anumită zonă a municipiulului București au loc accidente cu aceași cauză, ceea ce se numeşte punct negru. Sunt şi acţiuni menite să responsabilizeze şi conştientizeze conducătorii auto”, a explicat Ovidiu Munteanu, purtătorul de cuvânt al BPR București.

În general, şoselele cu risc sunt late, nu sunt semaforizate şi le permit şoferilor să apese mai tare acceleraţia. Fiecare sector al Capitalei are punctele lui negre, iar în tot Bucureștiul sunt peste 50. Câteva dintre ele au rămas pe hartă de ani de zile.

Spre exemplu, intersecția Calea Moşilor cu strada Mihai Eminescu. În ultimul an, nouă persoane au fost rănite aici în șapte accidente produse pentru că şoferii nu şi-au acordat prioritate. 

De asemenea, la Podul Ciurel de pe Șoseaua Virtuţii au avut loc zece accidente, un mort şi 13 răniţi.

Pentru pietoni, cel mai periculos loc este în sectorul trei. Deşi bulevardul are vizibilitate bună, pietonii nu au prioritate nici pe trecere. Intersecția Jean Steriadi cu Theodor Pallady poate a fi banală, dar nu este o săptămână în care un om să nu fie rănit într-un accident de maşină.

„Mie, copilul meu cu mine de mână, era să-l lovească de trei ori. E groaznic ce se întâmplă aici, groaznic”, a declarat o femeie. 

Deoarece pentru că este o intersecţie cu probleme, poliţiştii supraveghează locul cel puţin 12 ore pe zi. Un şofer, de exemplu, aproape că a lovit o doamnă în vârstă care mergea pe trecerea de pietoni. A fost oprit şi a rămas fără permis.

În fiecare an, în Capitală, 60 de oameni mor în accidente rutiere. Cei mai mulţi sunt pietoni care nu primesc prioritate sau care traversează prin loc nepermis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...