Lucrări de amploare programate pe Transfăgărăşan, de la anul

Data publicării:
transfagarasan

 

Oficiali ai CNADNR au fost întrebaţi, într-o conferinţă de presă la Sibiu, de ce nu au mai fost începute lucrările de construcţie pe Transfăgărăşan, anunţate de fostul ministru al Transporturilor Dan Şova în luna mai şi care aveau menirea de a ţine acest drum deschis mai multe luni pe an.

"Nu au început lucrările şi, din păcate, timpul favorabil pentru lucrările pe Transfăgărăşan s-a terminat. A fost o problemă de autorizaţie de construire, nu am reuşit să prelungim autorizaţia. Avem promisiuni ca săptămâna viitoare să scoatem autorizaţia de construire, dar din păcate pentru Transfăgărăşan este prea târziu", a declarat Adriana Nicula, director regional Braşov al CNADNR.

Ea a explicat că a existat o autorizaţie de construcţie, dar nu au existat banii necesari şi, până când a fost alocată suma pentru lucrări, a expirat autorizaţia de construcţie.

"Din păcate, timpul nu mai este în favoarea Transfăgărăşanului, dar asta nu înseamnă că nu putem începe la anul în forţă şi din timp. Să nu începem în august, ci în iunie, iulie, când se vor putea face lucrări", a declarat Adriana Nicula.

Potrivit acesteia, pe durata lucrărilor, circulaţia pe Transfăgărăşan nu se va închide, ci vor exista restricţii.

În luna mai, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Dan Şova, şi oficiali ai CNADNR anunţau că pe Transfăgărăşan vor începe lucrări de amploare, astfel încât acest drum să fie închis "maximum trei luni pe an", valoarea totală a lucrărilor programate pe versantul nordic fiind de 67 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...