Premierul cheamă Curtea Constituţională în apărarea deficitului bugetar

Data publicării:
ciocanel ccr

Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri, că Guvernul intenționează să păstreze deficitul bugetar în limite rezonabile, în jurul a 2,8% din PIB, așa cum a fost aprobat de Parlament. Iar oricare măsură votată de Legislativ care va duce la depășirea plafonului va fi atacată la CCR dacă nu va avea indicată și sursa de finanțare.

„Vom fi clari şi fermi”, a spus premierul la postul public de televiziune, referindu-se la intenţia Guvernului de a păstra ţinta coordonatelor bugetare în relaţia cu legile votate de Parlament.

Prim-ministrul a explicat că deficitul bugetar, cu țintă de 2,8%, a fost asumat de Cabinetul său după ce a fost adoptat de Parlament și a fost stabilit de Guvernul precedent. El a precizat că Executivul condus de Victor Ponta a redus veniturile bugetare prin facilitățile pe care le-a acordat, cum au fost reducerea TVA și a anumitor impozite.

Cioloș a spus că și de-aici înainte va proceda ca în cazul pensiilor speciale. Concret, va solicita Curții Constituționale să se pronunțe în privința unor măsuri legislative adoptate de Parlament şi a căror aplicare implică depășirea deficitului bugetar. El a cerut Legislativului să menționeze, în cazul în care mai ia astfel de măsuri, și sursele de finanțare pentru acoperirea lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...