Președintele contestă la Curtea Constituțională statutul parlamentarilor. Șeful statului face declarații la ora 18.30

Data publicării:
traian basescu cotroceni presidency ro 26 feb 1

Președintele Traian Băsescu a trimis la Curtea Constituțională o sesizare de neconstituționalitate privitoare la statutul parlamentarilor, susținând că aceștia își arogă prerogative ce țin de puterea judecătorească. Șeful statului va face declarații de presă de la Cotroceni la ora 18.30.

Președinția a prezentat public motivele pentru ca sesizează CCR în privința Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.  

În sesizarea transmisă la CCR, președintele spune că senatorii și deputații au introdus noi prevederi, prin care își arogă o parte dintre atribuțiile ce revin puterii judecătorești. El spune că în statut au apărut articole ce stipulează că atunci când Parchetul solicită aviz pentru reținerea sau arestarea preventivă a unui deputat, procurorii trebuie să includă în solicitare cazul temeinic pentru care au făcut solicitarea, adică articolul de lege pe care întemeiază, dar și probele pe care le au.

Președintele spune că prin aceste adăugiri Parlamentul își arogă atribuții ce revin procurorilor și judecătorilor.

Nu e prima oară când președintele contestă la CCR statutul. E a treia oară când face acest lucru și a patra oară când statutul ajunge la CCR. El a fost contestat și de parlamentarii PDL. 

În sesizarea tramisă CCR președintele mai spune și că adăugirile referitoare la imunitate nu sunt clare și nu respectă modalitățile de redactare a unei legi, deci se poate da naștere la interpretări, cu consecințe asupra puterii judecătorești. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...