Proiect de lege | Șoferii care abuzează de claxon pot rămâne fără permis

Data publicării:
masini2

În trafic ar putea fi mult mai linişte, dacă iniţiativa celor 40 de deputaţi şi senatori va fi aprobată. Aleşii vor schimbarea Codului Rutier, astfel încât şoferii care sunt prinşi claxonând să fie lăsaţi pe loc fără permis. Nu toţi semnatarii ştiu însă cum vor putea fi aplicate sancţiunile.

Oana Manolescu, deputat: Una este să îi dai un claxon scurt şi alta este să claxonezi până îl scoţi pe cel din faţă din sărite.
Reporter: Poliţiştii spun că e o problemă. Ei nu au cum să dovedească dacă a claxonat scurt sau să îl depisteze într-o intersecţie. Nu se poate dovedi fapta.
Oana Manolescu: Mda.

Deşi iniţiatorii acestei propuneri legislative susţin că toate ideile lor vor duce la dispariţia şoferilor agresivi, senatorii nu au cerut până acum opinia Ministerului de Interne sau a Poliţiei Române.

Un poliţist nu poate demonstra că ce a auzit este claxonul meu şi nu claxonul celui din dreapta sau stânga. Claxonul nu a fost inventat la maşină ca un gadget. Inclusiv acest claxonat este util întrucât dacă nu ne defulăm o să luăm parul ca să spargem parbrizul celui din faţă”, spune Ana Bulai, psiholog.

Şoferii în schimb, au păreri împărţite:

- „Chiar mă enervează când îi aud că claxonează pentru orice problemă. Nu ştiu care e problema: nu au avut maşinuţe acasă când erau mici? Claxonează şi se joacă în trafic”.
- „De ce mai e claxonul atunci? Să îl scoatem şi să trăim în pustietate”.
- „Secunda de Bucureşti: dacă nu a ţâşnit primul în secunda aia încep toţi să claxoneze”.

Nu doar claxonatul va fi pedepsit. O altă propunere e ca şoferii care parchează pe trotuar să fie nevoiţi să lase cel puţin doi metri liberi pentru pietoni. În Bucureşti, de abia se lasă un metru liber, cât prevede actuala lege. Dacă iniţiativa va fi votată, locurile de parcare din Capitală se vor înjumătăţi.

Faptul că administraţia municipiului Bucureşti nu se preocupă de asigurarea locurilor de parcare nu înseamnă că noi nu putem să supunem dezbaterii un proiect de lege”, a declarat Ion Stan, senator PSD.

O altă propunere e ca şoferii care parchează pe prima bandă să fie, de asemenea, sancţionaţi cu amendă şi între șase şi opt puncte de penalizare. Mai mult, aleşii vor să îi pedepsească şi pe bicicliştii care nu au sonerie. Sancţiunea, de 250 de lei, ar urma să crească de patru ori.

Un biciclist dacă nu are clopoţel pe ghidon este pedepsit mult mai aspru decât un şofer agresiv. Un pieton sau un biciclist nu te poate accidenta la fel de grav ca o maşină. Bicicliştii sunt cei care ajută la decongestionarea traficului, la calmarea traficului”, spune Marian Ivan, membru fondator al OPTAR.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbatere publică începând cu data de 1 februarie, după ce deputaţii şi aleşii se vor întoarce din vacanţa parlamentară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...