Investigație Hotnews.ro: Cum se obține cetățenia română cu acte false, pe axa Ucraina - România

Data publicării:
pasaport romanesc romania shutterstock_1021828147
Foto: Shutterstock

Hotnews.ro dezvăluie modul în care persoane din Ucraina, Rusia, Moldova sau chiar Belarus profită de o lege românească pentru a obține cetățenia țării noastre, cu care, practic, pot ajunge apoi oriunde în Uniunea Europeană. Cei care apelează la această metodă trebuie doar să-și „inventeze” niște strămoși care au locuit în teritorii luate de Rusia de la România, iar apoi pot dobândi cetățenia română în baza unei legi pe care țara noastră a adoptat-o ca o formă de reparație istorică pentru românii care au fost rupți de România fără voia lor. În toată această afacere apar, bineînțeles, și firme specializate, care, în schimbul câtorva mii de euro, se ocupă să inventeze un arbore genealogic pentru cei care nu au astfel de strămoși, profitând de faptul că în cele mai multe cazuri arhivele de stare civilă din perioada 1918-1940, din Basarabia, Bucovina de Nord - Cernăuți sau așa-numitul Bugeac (sudul Basarabiei), au fost distruse.

Olesea este o ucraineancă din Cernăuți, dar familia ei provine dintr-o suburbie din regiunea Kiev, care s-a hotărât să obțină cetățenia română. Dar nu oricum, ci prin metoda despre care a auzit că este cea mai simplă și a fost folosită de mulți alți oameni din Ucraina, Rusia, Moldova sau chiar Belarus.

Olesea vrea să „redevină” cetățean român, adică să beneficieze de prevederile articolului 11 din Legea privind dobândirea cetățeniei române care se referă la acele persoane ce s-au născut (sau sunt descendenții unor astfel de persoane până la gradul 3) pe teritoriile ce au fost românești înainte de 1940. Este vorba despre Basarabia, Bucovina de Nord - Cernăuți sau așa-numitul Bugeac (sudul Basarabiei).

Procedura este mult simplificată față de obținerea cetățeniei române pe cale obișnuită, nu presupune cunoașterea temeinică a limbii române și nici mutarea efectivă în România.

În baza articolului 11 din Legea cetățeniei române, care s-a dorit a fi o reparație morală față de românii ce și-au pierdut cetățenia țării - mamă fără voia lor, sute de mii de oameni din statele ex-sovietice au devenit posesori de pașapoarte românești în ultimii ani.

Datele oficiale furnizate de Autoritatea Națională pentru Cetățenie la solicitarea HotNews.ro arată că doar în ultimii trei ani și-au redobândit cetățenia română 125.961 persoane (43.597 - 2021, 49.992 - 2022 și 32.372 - în 2023, până la data de 20 decembrie).

Problema Olesei este însă una fundamentală: familia ei nu are absolut nicio legătură cu vreunul din teritoriile menționate mai sus, care au făcut parte din România. I s-a spus însă că dacă deține suma potrivită de bani, acest lucru nu constituie un impediment în drumul ei pentru obținerea pașaportului românesc.

Olesea se apucă să documenteze pe internet și începe să sune la firmele care promit astfel de servicii.

Prima încercare: Yourimmigrate.com, o companie care, potrivit propriului site, are birouri în Rusia, Belarus, Ucraina și România. Persoana de la celălalt capăt al firului se recomandă Iurii și-i spune Olesei care sunt documentele de care are nevoie pentru redobândirea cetățeniei române.

Printre acestea, „certificatul de naștere care confirmă că strămoșii dumneavoastră s-au născut, de exemplu, pe teritoriul regiunii Cernăuți, în perioada 1918 - 1940.”

„Se pare că nu am asemenea rude”, îi răspunde Olesea.

În mod normal, discuția ar fi trebuit să se încheie aici. Totuși, reprezentantul „Your Immigrate” continuă:

„Vă spun ce facem simplificat, pentru că în realitate este mult mai complicat: Va trebui să vă faceți un „arbore genealogic”, la un jurist. Noi, după acest „arbore genealogic” cu rudele dumneavoastră, care s-au născut în perioada 1918-1940, trimitem solicitările la arhivele din regiunile Cernăuți sau Odesa.

În mod normal, vom obține un răspuns cum că „datele au fost pierdute”, pentru că majoritatea arhivelor s-au pierdut. În baza acestui răspuns, noi putem să completăm informațiile, pentru că în Ucraina există o lege privind restabilirea fondului de arhivă pe teritoriile de până la și după război.

Adică noi completăm informația despre, de exemplu, străbunicul dumneavoastră, precum că el s-a născut atunci unde ne trebuie. Arhivistul pune asta în registru. Noi trimitem informația la Oficiul Stării Civile, solicităm documentul de tip modern, cu apostilă, care se regăsește pe site-ul Ministerului Justiției, și devine drept bază pentru obținerea cetățeniei României”, explică Iuri.

Prețul serviciilor cerute de Iuri este de 3500 de euro.

Citește investigația completă pe Hotnews.ro.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”