Furt de combustibil. 60 de persoane audiate la Târgu Mureș

Data actualizării: Data publicării:
furt combustibil

Peste 60 de persoane au fost duse la audieri în urma percheziţiilor făcute, în această dimineaţă, în Târgu Mureş, la locuinţele unor persoane bănuite de furt de combustibil. Anchetatorii au descins şi la depoul din oraş, acolo unde este sediul Regiei Autonome de Transport Feroviar. Vizaţi sunt angajaţii Regiei.

UPDATE: Peste 3.000 de litri de motorină şi 200 de litri de ulei de motor, dispozitive de sustragere a combustibilului, două arme neletale şi 10.000 de lei au găsit poliţiştii din cadrul IPJ Mureş, în urma celor 54 de percheziţii.

O parte din combustibilul sustras era folosit în scop personal, iar o parte era vândut sub preţul pieţei.

Potrivit reprezentanţilor CFR, activitatea de transport feroviar de călători nu a fost afectată, pe durata percheziţiilor.


Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş și Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române efectuează percheziţiile la locuinţele unor persoane fizice, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat precum şi la sediul unei persoane juridice.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015-2016, persoanele vizate ar fi sustras cantităţi mari de combustibil, în mod repetat, prin diferite dispozitive artizanale aplicate pe motorul locomotivelor pe care îşi desfăşurau activitatea. O parte din combustibilul sustras era folosit în scop personal, iar o parte era comercializat sub preţul pieţei”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.

Peste 60 de persoane vor fi conduse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...