Video Piedone, după condamnarea în dosarul Colectiv: „Închisorile sunt pentru oameni. Mă duc cu demnitate, onoare și respect”

Data actualizării: Data publicării:
Cristian Popescu Piedone.
Cristian Popescu Piedone. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Cristian Popescu Piedone a declarat, după pronunțarea sentințelor în dosarul Colectiv, că merge la închisoare „cu demnitate, onoare și respect”. „Închisorile sunt pentru oameni”, spune fostul edil al sectorului 4, condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

„Astăzi, prin condamnarea mea, m-aș putea jertfi, dacă aș putea să învii cele 64 de victime, n-aș ezita. Sunt alții care stau ascunși în spatele paravanelor, stă vidul de legislație. Mă duc cu demnitate, cu onoare și respect. Dacă justiția a considerat asta, trăim pe pământ, nu în ceruri. Mai devreme sau mai trârziu multe alte lucruri vor ieși la iveală”, a declarat Cristian Popescu Piedone.

Întrebat dacă are un mesaj pentru familiile celor care și-au pierdut viața în clubul Colectiv, acesta a răspuns: „Dacă acei părinți cred că eu, Piedone, le-am omorât copiii, așa să îi ajute Dumnezeu.”

„A ajuns la mine doar o hârtie, toți primarii din România așa fac. Să nu credeți că la primar, la volumul de lucru, vin și verifică, este aparatul de lucru al primarului. Rolul primarului este să se ducă la pușcărie când deranjează”, a spus despre implicarea sa în dosar. 

„Plec din lumea asta de rahat. Mă duc singur (n.red. la Rahova). Trebuie să îi organizăm pe acolo, să zugrăvim, să facem una alta. Să știți că închisorile sunt pentru oameni. Vinovați, nevionați, sunt pentru oameni”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri