Nuclearelectrica a oprit reactorul 2 de la Cernavodă

Data publicării:
reactor centrala nucleara cernavoda
Foto: Nuclearelectrica

Producătorul de energie Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat că a iniţiat manevrele de oprire controlată a Unităţii 2 în dimineaţa zilei de joi ”din cauza apariţiei unei situaţii punctuale la una din liniile de instrumentaţie a sistemului de alimentare cu apă uşoară”, în partea clasică a centralei, scrie News.ro.

De altfel, în luna iulie, reactorul 2 s-a deconectat automat de două ori de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza reaparaţiei unui tranzient în partea clasică a centralei.

”Remedierea situaţiei, conform sistemelor şi procedurilor centralei, se poate efectua doar cu reactorul în stare oprită”, arată compania.

Oficialii Nuclearelectrica estimează că durata opririi în vederea efectuării lucrărilor de remediere va fi de 72 de ore.

”Situaţia punctuală şi activităţile de remediere a acesteia nu prezintă impact negativ pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, acestea fiind realizate conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, menţionează compania.

SNN a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 133,78 milioane lei (29,2 milioane euro), în creştere de 77 de ori faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii producţiei şi a încasărilor.

Producţia de energie a companiei a crescut în primul semestru cu 5,5%, la 5.066 GWh, ”în condiţiile unei opriri planificate semnificativ mai reduse a unităţii planificate să intre în oprirea planificată”, arată raportul companiei.

Veniturile din vânzarea energiei electrice au urcat în primele şase luni cu 20,2%, la 869,7 milioane lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,19 miliarde lei (486 milioane euro).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita