CNA va discuta abaterile din campanie săptămâna viitoare

Data actualizării: Data publicării:
cna-sigle

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) continuă monitorizarea posturilor de radio și de televiziune referitor la respectarea regulilor de desfășurare a campaniei electorale și va discuta cazurile de abatere săptămâna viitoare.

cna-sigle

Pe întreaga durată de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, Consiliul Național al Audiovizualului a monitorizat posturile de radio și de televiziune și continuă monitorizarea inclusiv în ziua votării, se arată într-un comunicat al CNA transmis Agerpres.

În acest context, CNA atenționează posturile de radio și de televiziune că reflectarea campaniei electorale s-a încheiat în ziua de vineri, la ora 7,00.

Astfel, potrivit reglementărilor în audiovizual, cu 48 de ore înainte de începerea votării și până la încheierea acesteia sunt interzise: prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă, difuzarea de spoturi de publicitate electorală, invitarea sau prezentarea candidaților și/ sau a reprezentanților competitorilor electorali în emisiunile și programele posturilor de radio și de televiziune și comentarii privind desfășurarea campaniei, precum și cele privind candidații și competitorii electorali.

Potrivit deciziei adoptate de CNA, sunt interzise prezentarea de sondaje realizate la ieșirea de la urne, înainte de încheierea votării, comentarii referitoare la competitorii electorali, înainte de încheierea votării, și îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali.

Drept urmare, în ședințele publice programate săptămâna viitoare, rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate cu privire la reflectarea în spațiul audiovizual a campaniei electorale vor fi analizate de membrii Consiliului Național al Audiovizualului, urmând a fi luate măsuri de sancționare care se impun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita