Elena Udrea: PMP îi rămâne loial lui Băsescu, biroul stă în continuare pregătit

Data publicării:
BASESCU UDREA pmp

„Cred că este în măsură să spună chiar dânsul (Traian Băsescu - n.r.) când şi cum va decide să se reimplice în politică. PMP rămâne loial preşedintelui în orice context, până la capăt”, a precizat Udrea, scrie Mediafax.

Ea a fost întrebată dacă a vorbit cu fostul preşedinte, având în vedere că iniţial acesta ar fi trebuit să se înscrie în PMP imediat după încetarea mandatului de şef al statului.

„Am vorbit cu domnul preşedinte. Este decizia preşedintelui Traian Băsescu când va dori să se implice în viaţa politică. Au trecut trei săptămâni de când a plecat de la Cotroceni. Când domnia-sa va hotărî în ce moment doreşte să se reimplice în viaţa politică, este o mare aşteptare faţă de preluarea rolului de lider al opoziţiei. Este evident că opoziţia la guvernarea PSD este slabă, însă este decizia domniei-sale când va face acest lucru. Este în acelaşi timp clar că rămâne apropiat proiectului Partidului Mişcarea Populară, pentru că este un proiect care s-a născut la iniţiativa dânsului”, a explicat Udrea.

Udrea a mai fost întrebată de ce crede că Băsescu "a stat pe tuşă" în ultimele trei săptămâni. „Sunt trei săptămâni. A fost şi vacanţă. (...) Biroul stă în continuare pregătit”, a adăugat Udrea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...