Instanțele, obligate să se pronunțe în cel mult 120 de zile de la încheierea dezbaterilor. Motivarea, în aceeași zi cu sentința

Data publicării:
iohannis semneaza
Președintele României, Klaus Iohannis. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea care pune în acord Codul de procedură penală cu decizia Curții Constituționale și care prevede că instanța de judecată trebuie să delibereze, să redacteze și să pronunțe hotărârea în cel mult 120 de zile de la încheierea dezbaterilor. Motivarea deciziei trebuie să fie publicată în ziua pronunțării. 

Klaus Iohannis a promulgat modificarea Codului de procedură penală. Cel mult 120 de zile pentru redactarea motivării

Legea prevede un termen inițial de 60 de zile, care în „cazuri temeinic justificate” poate fi prelungit succesiv până la 120 de zile.

„Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, prevede proiectul adoptat de Parlament.

Prin propunerea legislativă au fost reglementate şi situaţiile în care judecători, membri ai completului, sunt împiedicaţi - de exemplu, prin pensionare - să semneze motivarea hotărârii.

„Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei”, menţionează propunerea legislativă.

Citește și CCR: Redactarea motivării ulterior deciziei instanței aduce atingere dreptului la un proces echitabil

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...