PRIMA ÎNTÂLNIRE DIN 2013. Preşedintele şi premierul au discutat despre misiunea FMI

Data publicării:
20130103 20cotroceni 20nou-41842

Întâlnirea nu se afla nici pe agenda Preşedinţiei, nici pe agenda Guvernului.

Traian Băsescu şi Victor Ponta au discutat, timp de o oră şi jumătate, despre proiectul de buget pentru 2013, dar şi despre alte subiecte de interes naţional pentru acest an.

În acest context, Guvernul a remis un comunicat potrivit căruia „primul-ministru Victor Ponta a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele României Traian Băsescu pe tema apropiatei vizite a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti”. În cadrul acestei întâlniri, care „s-a desfăşurat în cadrul instituţional normal Guvern-Preşedinţie”, s-au abordat „şi alte teme de importanţă pentru anul 2013”, se mai arată în comunicat.

Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta au avut o întrevedere astăzi, la Palatul Cotroceni, care a durat mai bine de o oră şi jumătate şi în cadrul căreia s-au discutat chestiuni legate de bugetul României pe anul 2013 şi de finanţarea deficitelor”, a declarat şi Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, pentru Mediafax.

Atât premierul, cât şi preşedintele spuneau înainte de învestirea Guvernului că astfel de întâlniri vor avea loc de câte ori va fi necesar. Preşedintele a afirmat că doreşte să aibă întrevederi şi cu alţi lideri politici, pentru buna implementare a unei serii de politici publice în România.

Vizita de joi a premierului Victor Ponta vine în contextul în care, în câteva zile, aşteptăm la Bucureşti delegaţia Fondului Monetar Internaţional, care vine pentru o nouă evaluare, inclusiv pentru cea a bugetului de stat pentru acest an. Acest buget ar fi trebuit adoptat la finalul anului trecut, însă Victor Ponta a anunţat că nu va trimite proiectul de buget Parlamentului decât după ce delegaţia FMI va studia documentul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...