Traian Băsescu: Nu am avut niciodată firme sau conturi bancare în străinătate

Data publicării:
basescu marinaru

FOTO: Facebook Traian Băsescu

„Antena 3 şi RomâniaTV sunt, în opinia mea, expresia profundă a mizeriei în jurnalism”, afirmă fostul președinte, care explică: „Să sugerezi că aş avea firme înregistrate în Panama reprezintă o minciună. Declar pentru orice român interesat că nu am avut niciodată şi nici nu am firme sau conturi bancare în străinătate”, dă asigurări fostul șef al statului.

El acuză „tandemul Antena 3/RomâniaTV” că duce „o campanie furibundă de denigrare” împotriva sa pe care și-o explică prin faptul că cele două posturi au fost deranjate „cumplit” de procesele de instaurare a statului de drept care au avut loc în ultimii 10 ani şi care „sunt greu de întors”.

Fostul președinte se adresează direct jurnaliștilor de la cele două posturi: „Patronii voştri, Voiculescu şi Ghiţă, şi-au dorit ca România să fie a lor iar eu "le-am luat-o'' lor şi altora ca ei şi am lăsat-o românilor la terminarea celui de-al doilea mandat. Voi, (A3 şi RTV) puteţi continua campaniile mincinoase împotriva mea, a familiei mele şi a acelora care au avut curajul să mă sprijine până la sfârşit de mandat, dar niciodată nu veţi mai putea aduce ţara la cheremul unora de teapa lui Voiculescu sau Ghiţă!”  

Traian Băsescu va acorda, luni, primul său interviu televizat de când nu mai este președinte. El este invitat la emisiunea „Vorbeşte liber!", de la TVR 1, care va fi difuzată luni seară, de la ora 21.00. Un anunţ în acest sens a fost postat pe pagina de Facebook a emisiunii.

Realizatorul emisiunii, Sorin Avram, a declarat pentru Mediafax că doreşte să abordeze cu fostul preşedinte toate problemele de actualitate. „Voi aborda toate temele la zi. Am transmis domnului Traian Băsescu temele şi a fost de acord cu ele", a precizat Avram.

Din 21 decembrie 2014, când şi-a încheiat cel de-al doilea mandat, fostul preşedinte nu a mai participat la nicio emisiune televizată şi a transmis că se simte foarte bine în mijlocul familiei.

Nici în ultimele două săptămâni de la izbucnirea scandalului privind-o pe Elena Udrea, Traian Băsescu nu a acordat interviuri în care să explice poziţia sa în legătură cu situaţia acesteia şi cu declaraţiile pe care fostul lider al PMP le-a făcut. În schimb, el a participat la Congresul PMP, unde a făcut câteva precizări pe acest subiect.

De asemenea, el s-a dus, miercuri, la sediul PMP, pentru a-şi lua în primire biroul care i-a fost amenajat încă din luna decembrie a anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...