Controale la orfelinate. Pîslaru: Multe suspiciuni de trafic de persoane

Data actualizării: Data publicării:
Dragos Pislaru_agerpres_7601301
- "Europa 2020 în România - Priorităţi şi resurse" - conferinţă organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene si Institutul Naţional de Statistică

Ministerul Muncii, DIICOT, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia de Combatere a Traficului de Persoane au realizat controale în 129 de orfelinate la nivel naţional, a declarat, luni, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru. El a precizat că, în urma lor, a existat un număr semnificativ de suspiciuni de trafic de persoane, unele cazuri ajungând deja în instanţă.

Dragos Pislaru_agerpres_7601301
FOTO Agerpres

 

"Am stabilit un protocol instituţional cu Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Corpul de control al ministerului şi Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Social (ANPIS), care este cu partea de protecţie socială, dar şi cu Agenţia de Combatere a Traficului de Persoane şi am făcut următoarea convenţie: ca în locurile unde există suspiciuni de lucruri care sunt din domeniul penal să existe o informare reciprocă şi, evident, o preemţiune a controalelor tematice specifice ale instituţiilor de stat care se ocupă cu aşa ceva şi, în locurile unde dumnealor au terminat anchetele, să putem lua celelalte măsuri administrative de penalizare", a declarat Dragoş Pîslaru.

El a adăugat că după 132 de controale în 129 de centre a existat un număr "semnificativ" de suspiciuni de trafic de persoane.

"Au fost efectuate o serie de controale în toată ţara. Discutăm de 132 de activităţi de control care au fost pe partea administrativă în 129 de centre în care se ofereau servicii atât în zona publică, cât şi în cea privată. Şi, ceea ce vă pot spune este că avem o serie întreagă de cazuri care sunt instrumentate în instanţă, o serie întreagă de cazuri care se investighează şi o serie întreagă de alte proceduri care au dus la îmbunătăţirea serviciilor”, a mai spus Pîslaru.

Ministrul a adăugat că nu poate da un număr al cazurilor de trafic de persoane sau exploatare sexuală ajunse în instanţă şi nici al inculpaţilor.

În 2015, 316 minori din România au fost victime ale traficului de persoane, conform unor statistici ale Serviciului de Monitorizare, Evaluare şi Coordonare Victime din cadrul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

În prima jumătate a anului 2016, dintr-un total de 410 victime ale traficului de persoane, 208 sunt minori, potrivit aceloraşi statistici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...