Crăciunul acasă la Ilie Dumitrescu

Data publicării:
ilie

Crăciunul este sărbătoarea favorită a lui Ilie Dumitrescu. Pentru fotbalistul Generaţiei de Aur, e o perioadă a bilanţului, dar, în acelaşi timp, şi una liniştită, în care are timp să se întâlnească cu familia şi prietenii. Una dintre dorinţele lui Ilie Dumitrescu pentru Noul An este să participe la mai multe evenimente sportive.

Casa lui Ilie Dumitrescu este împodobită de sărbătoare încă de la 1 decembrie. Asta pentru că Naşterea Domnului este sărbătoarea favorită a fostului fotbalist.

Pentru Ilie Dumitrescu anul care se încheie a fost unul plin de satisfacţii: Un an foarte bun. Când spun foarte bun mă refer din punct de vedere al sănătăţii. Ceea ce doresc la toată lumea.

În lunga sa carieră, Ilie Dumitrescu a avut ocazia să vadă cum se sărbătoreşte Crăciunul pe mai multe continente.

Ilie Dumitrescu: Cred că nu numai în România, peste tot, sărbătoarea Crăciunului este una specială. De ce spun lucrul acesta? Pentru că aşa mi s-a transmis de copil. Aşa m-am dezvoltat ca om. Aşa am trăit şi în Anglia când am fost transferat la Totenham. Am văzut-o şi în Mexic şi în Spania, la Sevillia. Adică şi ca antrenor în Grecia. Este un moment al anului special în care într-adevăr trebuie să simţi familia aproape.

În familia Dumitrescu, în această perioadă, tradiţiile sunt la loc de cinste.

Ilie Dumitrescu: Ca orice român în momentul ăsta al anului încercăm să facem surprize celor dragi. O masă specială. Dar să nu vă gândiţi la produse extraordinare. Produsele care ne-au marcat copilăria şi viaţa, tradiţionale şi bineînţeles că contează foarte mult atmosfera. Nu o să lipsească un pahar de vin roşu.

Iar când vine vorba de cadouri pentru cei dragi, Ilie Dumitrescu spune că nu preţul contează, ci împlinirea dorinţelor.

Ilie Dumitrescu: Noţiunea de cadou este o atenţie în care cel care o primeşte să fie fericit. Nu contează ce cumperi. Contează că tu te-ai gândit la persoana respectivă. Eu în general am un dialog foarte frumos cu copiii mei şi, în general, încerc să comunic pe tema asta. Eu zic că numai aşa poţi să îi satisfaci în general dorinţa.

Cum Sărbătorile de Iarnă sunt un prilej de apropiere între oameni, fotbalistul Generaţiei de Aur şi-a propus să se întâlnească mai des şi cu foştii săi colegi de la naţională.

Ilie Dumitrescu: A fost nevoie de un necaz ca să ne unim, care pe mine m-a traumtizat cu moartea lui Didi Prodan. Și atunci ne-am strâns toți, dar de ce să ne strângem tot la un moment de genul ăsta? Și acum ne-am propus ca în fiecare lună să ne vedem. Am fost acum, am fost undeva am stat împreună a fost frumos și sper să avem să lăsăm orice preocupare orice problemă și să ne intâlnim pentru că chiar a fost un moment frumos.

Iar când vine vorba despre ce-şi doreşte pentru la anul, Ilie Dumitrescu nu uită nici de profesie: Cel mai mult îmi doresc să merg la evenimente sportive, evenimente majore, ceea ce înseamnă de fotbal. Este clar: ca să fii un analist foarte bun trebuie să fii ancorat în realitate, trebuie să te informezi şi trebuie să participi la foarte multe seminarii organizate de UEFA şi FIFA.

Ilie Dumitrescu a îmbrăcat de 62 de ori tricoul reprezentativei României şi a marcat 20 de goluri. După ce şi-a încheiat activitatea de fotbalist, Dumitrescu a fost antrenor pentru două dintre cele mai cunoscute echipe din Grecia, AEK Atena şi PAOK Salonic, dar şi pentru echipa lui de sulfet, Steaua.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...