Darea în plată. De ce nu s-au înjumătăţit onorariile notarilor

Data actualizării: Data publicării:
CREDIT BANCA DOSAR HARTII AGERPRES

Darea în plată merge tot mai greu. O spun chiar inițiatorii legii care au făcut azi un bilanț al notificărilor. 8.000, dublu față de cel anunțat de bănci. Cei care vor să dea în plată așteaptă mai întâi pronunțarea de marţea viitoare a Curţii Constiționale pentru o lege și așa neclară, după cum recunosc şi autoritățile. Pentru că legea nu prevede sancțiuni pentru bănci, plângerile primite de Protecția Consumatorilor nu pot fi rezolvate.

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor spun că din opt reclamaţii pe care le-au primit, doar una a fost soluţionată amiabil, şi asta pentru că a fost banca de acord. Dar, nu există mijloace de a-i obliga pe bancheri să aplice legea.

Paul Anghel, repretentant al ANPC: „Nu există un timp de răspuns reglementat şi banca tergiversează mai mult de 30 de zile şi solicită documente, legea nu stabileşte o sancţiune. A treia problemă ar fi că nu există o autoritate competentă motiv pentru care eventualele reclamaţii care vin către noi nu putem să le dăm ca soluţionabile”.

Dorin Tănase, reprezentat al Asociaţiei clienţilor cu credite în franci: „Cunosc mai multe persoane care au depus notificare de dare în plată şi, din păcate, banca continuă să cumuleze penalităţile.”

Aproximativ 8000 de oameni au notificat băncile că renunţă la case, spune iniţiatorul legii dării în plată.

Daniel Zamfir, iniţiatorul legii dării în plată: „Practic, multe din notificări sunt blocate astăzi tocmai pentru că urmează această decizie a Curţii Constituţionale”.

Băncile au altă versiune: notificările sunt la jumătate, adică aproape 4.000, iar 67% sunt contestate. Mai puţin de 300 de dări în plată sunt încheiate în acest moment, iar 10% din totalul notificărilor sunt pentru mai mult de un imobil.

O altă prevedere care nu se aplică este reducerea la jumătate a onorariului notarilor. Ordinul trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial, numai că s-a blocat la Ministerul Justiţiei, spun notarii.

Geanina Atănăsoaiei, director adjunct Uniunea Notarilor Publici: „Nu am avut o comunicare oficială dar nu avem motive să considerăm că nu ar fi fost aprobat în cadrul ministerului”.

Apoi, pentru înscrierea în cartea funciară este nevoie de cadastru. Iar toate taxele către autoritatea de cadastru şi publicitate imobiliară depăşeşc 3000 de lei, la o valoare a unui imobil pentru care s-a luat un împrumut de 140.000 de franci, de exemplu. Şi aici sunt nelămuriri, pentru că legea nu menţionează cine trebuie să achite aceşti bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...