Ministerul Muncii anunță programul „Prima cameră”

Data publicării:
dragos pislaru

Ministerul Muncii va lansa, la începutul anului viitor, programul „Prima cameră” pentru integrarea socio-profesională a tinerilor de peste 18 ani care ies din sistemul instituţionalizat. Proiectul este un sprijin pentru dezvoltarea deprinderilor unei vieţi independente, spune ministrul Dragoş Pîslaru.

dragos pislaru

Pentru o perioadă de doi ani, cheltuielile cu plata chiriei şi cele de întreţinere vor fi suportate de stat.

Ministrul spune că proiectul reprezintă o soluţie pentru tinerii care părăsesc, la vârsta de 18 ani, centrele de plasament și orfelinatele și care, după această vârstă, sunt lăsaţi „într-o zonă de lipsă de sprijin, nepregătiţi pentru ceea ce înseamnă societatea şi viaţa independentă”, potrivit News.ro.

„Ceea ce avem noi acum şi la ceea ce lucrăm de câteva luni împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, de unde vom avea finanţarea integrală pentru acest proiect, se numeşte proiectul «Prima Cameră». Avem componenta de locuire, care înseamnă să suportăm cheltuielile cu plata chiriei, cheltuielile de întreţinere, pentru o perioadă de doi ani. În general, atunci când locuieşti mult timp în comun cu multă altă lume, îţi scade din individualitate şi noi vorbim aici de responsabilizare a tinerilor pentru acţiunile proprii, de o tranziţie la o viaţă independentă în care să poţi să-ţi asumi un trai pe cont propriu”, a spus Dragoş Pîslaru.

Ministrul a adăugat că, prin acest proiect, tinerii vor fi integraţi inclusiv în învăţământul profesional dual. Totodată, proiectul include şi asistenţă de consiliere pentru tineri.

„Aici vorbim inclusiv de a particulariza o asistenţă specială de consiliere pentru a preîntâmpina abuzurile pe care aceşti copii le pot avea la locul de muncă: muncă neplătită, la negru sau peste program. Dar şi practic lucrul cu angajatorii, care ar putea fi disponibili să ofere servicii de acompaniere pentru aceşti tineri la angajare. În sfârşit, discutăm de asistenţă socială, sprijinul legat de dezvoltarea deprinderilor pentru o viaţă independentă”, a mai spus Dragoș Pîslaru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita