Turnul pentru selfie. Autoritățile vor să taie scara

Data publicării:
turn

Îşi riscă viaţa pentru un selfie. Mai mulţi tineri nu ţin cont de pericol şi escaladează turnul de evacuare al unui fost CET din Târgu Jiu pentru o poză cu oraşul. Autorităţile locale se plâng că nu există legislaţia care să le permită să dea amenzi. Au găsit însă o soluţie de moment: au tăiat scara de acces.

Turnul se află la marginea orașului și are o înălțime de peste 250 de metri. În zonă nu este pază continuă, astfel că tinerii care vor să își demonstreze curajul pot urca cu ușurință.

Tinerii nu ţin cont de pericol şi urcă în vârful turnului pentru a-şi face poze cu oraşul văzut de sus. Unul dintre ei au avut nevoie de ajutor ca să coboare.

Erau pur şi simplu nişte viespi, aşteptam să vină ora şapte seara, să se culce viespile şi coboram şi eu jos,” povestește un tânăr.

Am făcut o adresă către autoritățile locale în care am cerut să se ia măsurile necesare, pentru că până la urmă e pusă în pericol viața tuturor celor care vor să escaladeze acel turn,” spune Marcel Romanescu, consilier local.

Soluţia pe care au gasit o autorităţile, pentru moment, este să taie scara de acces.

Încercam să desfacem primele tronsoane de la scara de acces, așa încât să nu mai existe o posibilitate așa la îndemâna oricui. Nu putem în schimb decât să mai asigurăm o grupă de patrulare,” precizează Marius Ionescu, director tehnic primăria Târgu Jiu.

O parte dintre consilierii locali vor să depuna o hotarâre de consiliu prin care cei care vor să urce în vârdul turnului să poata fi amendaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...