TOP. Cea mai performantă universitate din România

Data publicării:
studenti

Cele mai mari performanțe academice din România se înregistrează la Universitatea Politehnica din București (UPB), potrivit University Ranking by Academic Performance (URAP), unul dintre cele mai cunoscute sisteme de ierarhizare academică din lume, informează Agerpres.

La nivel mondial, universitatea a fost clasată pe locul 709, cu o ușoară variație față de anii trecuți, iar la nivelul Europei, UPB ocupă locul 306.

„Ponderea indicatorilor în cadrul ierarhizării este: numărul de articole publicate (21%), totalul documentelor științifice publicate (10%), numărul de citări (21%), impactul total al articolelor științifice (18%), impactul total al citărilor (15%), articole științifice publicate în parteneriate internaționale (15%)”, se arată în comunicatul de presă.

UPB afirmă că în cadrul ierarhizării URAP a avut în vedere atât rezultatele științifice ale universității, cât și colaborările internaționale.

„Ierarhizarea URAP are în vedere baze de date internaționale (Web of Science, Scopus și Google Scholar) prin care poate fi urmărită performanța academică a universităților. Topul URAP apelează atât la indicatori cantitativi (productivitatea științifică exprimată prin numărul de articole publicate și impactul cercetărilor științifice prin numărul de citări), dar și la indicatori calitativi ce redau impactul cercetărilor științifice în comunitatea internațională, precum și colaborările științifice de nivel internațional exprimate prin articolele publicate în colaborare cu autori din străinătate. Clasamentul cuprinde cele mai importante 17 universități din România”, susține aceeași sursă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...