Galerie Foto Un câine căzut într-o cisternă îngropată, în care se afla un amestec de ulei și combustibil, a fost salvat de doi tineri

Data publicării:
Sursa foto: Help Lăbuș / Facebook
Sursa foto: Help Lăbuș / Facebook

Un câine fără stăpân, căzut într-o cisternă îngropată în pământ într-o fostă staţie ITP din Galaţi, în care se aflau combustibil şi ulei, a fost salvat în ultima clipă de doi tineri, care au reuşit, cu ajutorul unei improvizaţii, să îl scoată la suprafaţă şi să îl preda Asociaţiei "Help Lăbuş". Misiunea celor doi tineri a fost cu atât mai dificilă cu cât amestecul de ulei şi combustibil din cisternă emana un miros toxic.

Sursa foto: Help Lăbuș / Facebook
Sursa foto: Help Lăbuș / Facebook

"Ciprian, fost voluntar la Help Lăbuş, a fost apelat de un prieten, care i-a spus că aude de câteva ore plânsetul unui câine şi că i-a luat ceva timp să identifice locul de unde vine exact acel plânset, respectiv o cisternă de pe timpuri, de unde se scurgea combustibil şi ulei. Căţelul era căzut în acea cisternă. Ciprian şi Ionuţ, cei doi tineri curajoşi, au improvizat un laţ cu o scândură şi au reuşit să îl scoată, iar noi l-am preluat în adăpost. A fost foarte greu pentru ei să respire în uriaşul recipient, însă nu au renunţat la bietul câine, care striga după ajutor. Le mulţumim din suflet pentru asta. Cert este că doar o minune a făcut să fie scos în ultimul ceas şi să supravieţuiască. Colegele mele care l-au spălat mi-au spus că nu mai puteau respira, deoarece ceea ce emana în jurul lui era foarte toxic pentru oameni, nu ştiu el cum a putut să supravieţuiască atâtea ore în acele noxe foarte puternice. Era plin de o substanţă uleioasă şi, în primă fază, l-am spălat cu detergent de vase, dar nu s-a luat absolut deloc. Noi am mai avut experienţă cu un câine care a căzut în smoală şi căruia i-am curăţat blana cu ulei alimentar. Am zis să încercăm şi acum cu ulei alimentar, lucru care a funcţionat. L-am spălat cu sticle întregi cu ulei alimentar", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei "Help Lăbuş", Corina Grigore.

Corina Grigore salvează şi îngrijeşte animale abandonate, accidentate sau cu handicap de peste 20 de ani, adăpostul Asociaţiei "Help Lăbuş", în care a fost primit acum şi acest câine salvat de la moarte, găzduieşte în prezent, în "Spitalul animalelor orfane", peste 1.200 de animale, între care se află câini, pisici, măgari, oi, cai şi viţei.

"Din punct de vedere al sănătăţii, câinele salvat de cei doi tineri curajoşi este acum este în afara oricărui pericol. I-am pus botniţă, el nu este agresiv, dar este foarte fricos şi nu ne-ar fi lăsat să îl manipulăm fără să ne rănească. Acum este bine, îi mai trebuie puţin timp ca să îi câştigăm încrederea şi, eventual, să îi găsim un stăpân, dacă el dovedeşte că are încredere în oameni va trece în următoarea etapă. L-am botezat 'Disel', mi s-a părut potrivit şi convingător, având în vedere toată această experienţă cu benzină, motorină şi ulei prin care a trecut şi a reuşit să supravieţuiească", a completat Corina Grigore.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...