Cum ar putea Coca-Cola să rămână fără îndulcitori artificiali din cauza crizei generate de coronavirus

Data publicării:
pahar de suc coca cola Glass and bottle of Coca-Cola in cafe
Foto: Getty Images

Coca-Cola a declarat că epidemia de coronavirus a afectat lanțul de aprovizionare al companiei, iar rezerva de îndulcitori artificiali ar putea scădea dacă virusul Covid-19 continuă să se răspândească, transmite CNN Business.

Producția și exporturile au înregistrat întârzieri pentru furnizorii de îndulcitori artificali ai Coca-Cola, aceștia fiind folosiți în băuturile dietetice și fără-zahăr ale companiei. Dezvăluirea a fost făcută, luni, în raportul anual al companiei, potrivit Mediafax.

„Am demarat planurile pentru situații neprevăzute și nu anticipăm vreun impact de scurtă-durată asupra acestor întârzieri”, arată documentul emis de companie. „Totuși, ne-am putea confrunta pe termen lung cu rezerve ceva mai scăzute ale ingredientelor, în cazul în care operațiunile de producție și export din China se vor deteriora”, continuă raportul Coca-Cola.

Îndulcitorul artificial principal (KO) folosit de Coca-Cola în produsele sale conține aspartam, acesulfam de potasiu, sucraloză, zaharină, ciclamat de sodiu și glicozide derivate din steviol. În raportul anual, compania a mai indicat că sucraloza - înlocuitorul zahărului cunoscut drept „Splenda” și folosit în produse precum „Diet Coke with Splenda” - reprezintă o „materie primă crucială” obținută de la furnizorii din Statele Unite și China.

Compania nu a specificat însă exact care îndulcitori ar putea afectați de întârzierile de producție și export.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...