Lufthansa dă în judecată un pasager, după ce acesta a folosit un truc pentru a cumpăra bilete mai ieftine

Data publicării:
avioane lufthansa
Sursa foto: Getty Images

Compania Lufthansa vrea să dea în judecată un pasager care a rezervat intenționat un bilet de avion, fără intenția de a se prezenta la îmbarcare.

Compania spune că pasagerul a exploatat sistemul de rezervare a biletelor, care oferă prețuri mai mici la biletele de avion cu escale multiple decât la zborurile directe.

Practic, pasagerul a cumpărat bilete pentru a ajunge la o destinație folosită pentru escală de compania aeriană și a plătit astfel mai puțin decât dacă ar fi rezervat un zbor direct.

Acest truc este folosit de tot mai mulți călători pentru a-și reduce costurile cu biletele de avion. Deși pare absurd, multe companii precum Lufthansa, Air France sau British Airways, folosesc o astfel de strategie.

Iar tot mai mulți pasageri încearcă să profite de acest sistem. Dintre toate companiile aeriene, Lufthansa este cel mai afectată de această practică, întrucât multe dintre zborurile sale au escale în Munchen sau Frankfurt.

În secțiunea de termeni și condiții, Lufthansa specifică în mod clar că pasagerilor le este interzis să folosească acest tertip.

De exemplu, un client poate găsi zboruri mai ieftine pe ruta Dublin-Londra-New York decât pe ruta Londra-New York. Astfel, călătorii își achiziționează primul bilet, dar se prezintă la îmbarcare direct pe aeroportul din Londra.

Acum, compania și-a modificat politica astfel încât pasagerii care apelează la acest truc pot avea surpriza de a descoperi că nu sunt primiți la bord, pentru că nu s-au prezentat la primul zbor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...