Primarul Constanței se afla în avionul Tarom al cărui geam s-a fisurat în zbor: „S-a auzit un zgomot”

Data publicării:
Tarom
Foto: Shutterstock

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, s-a aflat în avionul Tarom cu destinaţia Barcelona şi care a revenit pe Aeroportul Henri Coandă la o oră de la decolare, el spunând că nimeni dintre cei aflaţi la bordul aeronavei nu a avut de suferit şi toată lumea a rămas liniştită după producerea incidentului, scrie News.ro.

Tarom
Foto: Shutterstock

El a spus că în momentul fisurării geamului s-a auzit un zgomot similar celui făcut de o cutie de suc scăpată pe jos şi că reacţia personalului de la bord a fost admirabilă, totul desfăşurându-se cu calm şi profesionalism.

Decebal Făgădău a declarat pentru News.ro că joi dimineaţa se afla în avionul Tarom care se deplasa spre Barcelona, iar la un moment dat, s-a auzit un zgomot asemănător celui făcut de o cutie de băutură răcoritoare atunci când cade pe jos.

“În timp ce ne îndreptam spre Barcelona, la un moment dat, s-a auzit un zgomot similar cu cel pe care îl face un laptop sau o cutie de răcoritoare atunci când o scapi pe jos. Evident că a fost neobişnuit, cu atât mai mult cu cât în avion există un zgomot de fond. Am fost aproape de locul în care doamna a remarcat imediat că a apărut o fisură, la început în geamul exterior. A anunţat de îndată personalul însoţitor, reacţia a fost admirabilă, exemplară. Au comunicat foarte bine personalul de bord cu comanda aeronavei, comandantul a luat decizia de a întoarce nava către aeroport, iar comunicarea întregului personal a fost excepţională”, a afirmat Decebal Făgădău.

El a spus că toţi pasagerii au fost liniştiţi şi nimeni nu a avut de suferit, totul desfăşurându-se cu calm şi profesionalism. 

“Toată lumea a fost liniştită. Nu a avut nimeni absolut nimic de suferit, totul s-a desfăşurat cu calm şi cu profesionalism. Îi felicit pe cei de la compania Tarom atât pentru comunicarea din timpul incidentului şi pe drumul de întoarcere, dar şi comunicarea după ce am fost preluaţi din aeronavă şi aduşi către aeroport. În momentul de faţă suntem îmbarcaţi într-o altă aeronavă, toată lumea este în siguranţă. Nota zece pentru reacţia Taromului într-un incident destul de neobişnuit, dar fermitatea repetării procedurii este admirabilă. Toată lumea a înţeles că s-a luat cea mai bună decizie pentru siguranţa pasagerilor”, a precizat Decebal Făgădău.

El merge într-o vacanţă de două zile la Barcelona, împreună cu familia.

Compania Tarom a precizat că este vorba despre o cursă Bucureşti - Barcelona, operată cu o aeronavă de tip BOEING 737-700, care a decolat de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă la ora locală 08:49 şi care s-a întors din drum după aproximativ o oră de zbor, din cauza unei uşoare fisuri apărute la unul dintre geamurile cabinei de pasageri.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...